vineri, 6 ianuarie 2012

Videoclip oficial: Crucifix - By your side

De când fac parte în trupa aceasta nu mi-aș fi imaginat vreodată că o să reușim să scoatem un videoclip, din diverse motive, fie că nu prea aveam eu timp cine știe ce (cea mai mare parte a timpului o acord școlii și altor activități educative, că na, sunt în an preliminar) ori că eram noi (trupa) ocupați cu recitaluri sau coveruri de repetat. Într-un final ne-am decis să perfecționăm o piesa proprie (By your side), piesă care a fost compusă... din câte îmi amintesc, într-o ultimă zi de vară (prin ultimele zile ale lui August 2011). Procesul de compunere (atât a versurilor cât și a melodiei propriuzise) a avut loc într-un moment în care mă apucasem eu să cânt la chitara... și subit, îmi vine în minte un ritm cu totul ciudat, iar restul a devenit inspirație. Piesa a suferit modificări de la varianta originală, însă toate modificările au dus spre bine!

Cât despre videoclip, nu pot spune decât că am avut parte de o întreagă aventură, eu am dorit să fac videoclipul de unul singur (eu să mă ocup de: regie, filmat, montat), iar după nenumărate încercări de a găsi o camera de filmat care să mă ajute, cât de cât, să filmez HD, nu am reușit să fac rost (da, am întrebat niște amici, cunoștințe... etc - problema este că toți erau speriați de videoclip ca de bombe - "Vai, nu mă bag eu în așa ceva..."). Mă rog, într-un final am dat de un tip super de treabă (Adrian Bîrgăuan), care se ocupă cu așa ceva (Filmări și Sonorizări profesionale - website) care a fost chiar open-minded și ne-a ajutat cu partea cu filmatul și mici filming tips.

Astfel, am tăiat partea cu filmatul din lista mea cu ce aveam de făcut și m-am apucat de "regie", eh... adevărul este că este destul de greu ca să scrii scriptul unui videoclip (care nu are decât 3,40 minute), însă cred că voi intra în detalii într-un articol ulterior în care voi face un mic (mare) tutorial despre cum se face un videoclip la o piesă.

Cei doi protagoniști (Găbitza și Vanea) au colaborat extraordinar de bine și, de altfel, și-au jucat rolurile ca niște adevărați actori cu experiență! De altfel, lor le datorăm faptul că ne-am încadrat în orarul prestabilit și toate scenele stabilite au fost filmate la timp, fără niciun fel de probleme.

În acest mod doresc să le mulțumesc tuturor persoanelor care mi-au fost alături, atât membrilor Crucifix (Bogdan Dumitriu și Sergiu Axente) pentru că au fost open-minded la ideile pe care le aveam pentru piesă și pentru videoclip, cât și tuturor persoanelor (Marius Chircu - înregistrare studio, Adi - filmare profesionala, Gabi și Vanea) care ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit un videoclip, care, fără modestie, consider că este profesional!

Așadar, să vedem produsul final:

Reacții:

0 comentarii:

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro