miercuri, 26 octombrie 2011

Adevăr individual: Regăsire timpurie


De cele mai multe ori am ezitat să scriu un articol nou din diverse motive, fie eram plecat, fie aveam altceva pe cap, fie pur si simplu nu simţeam că ar trebui să scriu... dar uite, mă aflu azi aici şi scriu acest articol.

După genialul început "ex-abrupto" încep prin a scrie un material personal care trebuia scris de mai mult timp, însă nu am avut curajul de a-l scrie sau de a realiza că trebuie scris.


Oamenii sunt asemenea, dar cei mai mulţi cred că sunt diferiţi -- Această afirmaţie nu mi se pare cea mai potrivită pentru generaţia pe care o reprezint, nu cred că sunt cel în măsură să spun ce e bine şi ce nu e, cum nimeni altcineva nu este în măsură sa facă acest lucru, dar ştiu un lucru sigur şi bine definit: totul se întâmplă cu un scop.

În toţi aceşti ani am încercat să realizez scopul vieţii şi să definesc sentimentele predominante care nu fac decât să intensifice sufletul uman - mai mult sau mai puţin. Dar ce am învăţat din toată această experienţă este că uneori ne este mai greu să lăsăm în urmă trecutul decât să o luăm de la capăt, cu un nou început. Acest "nou început" este greu perceput de noi, oamenii, astfel de cele mai multe ori confundam "noile începuturi" cu reluarea "vechilor obiceiuri", ceea ce nu este chiar aşa de bine, pe cât am crede noi ca este. În orice caz, întotdeauna am crezut că pot să reuşesc în orice-mi doresc şi că tot ce îmi doresc voi primi, într-un final -- în acest mod am descoperit că nu chiar tot ce ne dorim este şi ceea ce ne face fericiţi, dimpotrivă, fericirea este într-un loc cu totul aparte, unde puţini dintre noi au ocazia să ajungă.

Ce este fericirea cu adevărat?


Ajung să vorbesc despre fericire -- un sentiment nedefinit care nu are nici moment şi nici stare. Fericirea este auto-definită pentru fiecare om ce o simte. Trecând peste toate momentele jenante din viaţa mea am realizat că fericirea nu a fost niciodată constantă, ci întotdeauna a fost prezentă în cantităţi minuscule, în cele mai ciudate momente. Aici intervine problema. Nu întotdeauna am savurat fericirea aşa cum ar fi trebuit sa o fac, de ce? Am aflat şi răspunsul, între timp... Ei bine, fericirea nu poate fi întotdeauna simţită pe deplin, mai ales în momentele în care sufletul nu este împăcat cu alte situaţii, sau când avem alte probleme care ne afectează într-un mod sau altul, toate aceste lucruri afectează starea fericirii şi, în acest mod, o contopeşte.

Fericirea există -- da, există, şi de fiecare dată când am reuşit să mă las în voia ei... ei bine... acelea au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea, şi au ramas întipărite ca şi cum s-ar fi întâmplat ziua precedentă.


Fericirea este o stare în care predomină perfecţiunea momentului... O persoană este cea mai fericită atunci când iubeşte, şi este iubită, la rândul ei. Aici intervine fericirea în iubire... iubire, sentiment necunoscut, nedefinit şi de neconceput de frumos.

Iubirea este frumoasă, iubirea te face fericit, iubirea îţi dă aripi. Recunosc, unele dintre cele mai bune articole scrise aici au fost scrise în momente în care eram profund îndragostit... şi simţeam că iubesc. Dar iubirea este trecătoare, iubirea se autoelimină... iubirea este totul şi nimic. Sau nu există?

Îmi amintesc când compuneam melodii de dragoste (mai puţin sau mai mult reuşite - sunt antitalent), ah, şi da... îmi amintesc când am compus prima melodie în care îmi exprimam sentimentele mele profunde pentru o persoană deosebită, da... îmi amintesc că am pus un titlu sugestiv, precum şi un refren destul de sugestiv, sau poate doar sublim, cine ştie, de cele mai multe ori nu ne iese chiar totul aşa cum vrem noi să iasă, dar măcar am încercat şi pot spune că am rămas cu nişte amintiri trăsnet!

Îmi amintesc şi de momentele în care am fost respins... de momentele în care mă simţeam diferit, de momentele în care nu eram eu, momentele în care totul era ciudat pentru mine, pentru că nu înţelegeam.

Ah, da, îmi amintesc de momentele în care eram gelos, îmi amintesc de momentele în care nu vroiam să dau totul şi totuşi, într-un final, ajungeam să îmi dau tot sufletul pentru a face ceea ce îmi doresc... şi da... îmi amintesc de dezamăgire, îmi amintesc de melancolie, de singurătate... de tot ce contradefineşte iubirea... şi totuşi, ce e iubirea? Tot nu cred că există...

Da, mă contrazic -- dar nu mă contrazic cu mine, ci cu sufletul meu, încerc de multe ori să-l mint că iubirea este doar un sentiment trecător care nu afectează şi/sau influenţează cu nimic. Iubirea nu există, iubirea nu alege, iubirea nu răneşte. Iubirea este în noi toţi... în fiecare, iubirea este totul şi nimic... în acelaşi timp.



Pollicitus Spes...
I love your ways, but...
Still, time's passed, nothing's changed...
Do you still... too?


To be continued...

Reacții:

2 comentarii:

Dli spunea...

Fericirea e ceva formal, o alta fata a raului. E raul cand isi intoarce spatele. Oricum mai mult sta cu fata, deci fericirea nu exista.

Crys spunea...

@Dli

Nu m-am gândit la asta :)
Bună interpretare, chiar foarte interesantă.

Adevărul este că mai totul este legat de acel "rău" existent în zilele noastre, cu toate că de multe ori "răul" este văzut ca "bine" :)

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro