vineri, 18 februarie 2011

Adevăr local: 11 ani pentru 10 minute.

"Observ faptul că situaţia este gravă, suntem într-o ipostază mai gravă decât aş fi crezut." (prof. religie de la liceul "Callatis")

Nu este niciodată prea târziu să faci un lucru care puteai/TREBUIA să îl faci cu mult timp în urmă. Cum nu este niciodată prea târziu să acţionezi în consecinţă la un lucru care poate să ia amploare şi într-un final să se sfârşeze într-un mod tragic.

Trecând peste "aburelile" de mai sus, pot spune că astăzi a fost o zi specială. Nu a fost atât de specială pentru mine cât a fost pentru liceul meu. În afara faptului că elevilor (dragilor mei colegi de la clasele celelalte) nu le-a fost absolut deloc uşor să aştepte cu nerăbdare momentul în care vor avea şansa să participe, în timp real, la un exerciţiu de simulare a unui incendiu în incinta şcolară. Îi auzeam pe mulţi dintre ei sperând că simularea va avea loc în timpul orei de mate, istorie, ...informatică?! Da, şi totuşi, ca un regret (sau nu) pentru mulţi dintre noi exerciţiul nu a fost chiar ce ne aşteptam noi să fie.

Am aşteptat 11 ani de zile pentru...?!



10 minute. Plus sau minus câteva minute (mai mult minus de fapt). Atât a durat întregul exerciţiu (de care cei de la I.S.U. păreau sa fie foarte mândri) - BRIEFINGUL a fost făcut de către 2 persoane (sau doar una singură dacă luăm în considerare faptul că prima persoană nu a făcut decât să intre în fiecare sală şi să zică "Alarmă în 10 minute."), a doua persoană alergând din clasă în clasă cu vestea cum că "Simularea va avea loc în 10 minute, vă deplasaţi pe scări şi iesiţi în curte".

Deşi simularea a fost prima în 11 ani de zile de când am intrat în incinta acestui liceu, mă îndoiesc că alte licee şi/sau instituţii şcolare din cadrul municipiului Mangalia au avut parte de o simulare de genul acesta. (Tind să mă contrazic în acest moment având în vedere faptul că alte şcoli precum Şcoala nr. 2 a avut parte de două simulări pentru instruirea elevilor în vederea comportamentului în timpul unui incendiu)

Momentul în care ni s-a prezentat „instructajul” totul a fost făcut într-un mod considerabil de minimalist, asta datorându-se (aşa cum am specificat mai sus) numirilor precum „utilizaţi uşa de lângă toaletă”, „toţi elevii să fie în numărul în care au plecat” (deşi o listă cu elevii care sunt prezenţi ar fi fost destul de folositoare), „soneria de incendiu va suna asemenea precum soneria de pauză, normală”, „plecaţi în formă de şir indian” (în instituţia noastră niciodată nu a fost posibilă o asemenea grupare, eventual o grupare de şir indian dezorganizat (exprimare de-a dreptul ciudată)).

Lăsând criticile şi afirmaţiile (adevărurile crunte) care se pot face, într-un final, am ajuns la concluzia că exerciţiul a fost un succes deplin: curtea interioară a liceului a fost „umplută” cu succes de toţi elevii liceului nostru; toţi elevii au fost organizaţi în grupuri dezorganizate; reprezentanţii I.S.U. au fost pe deplin încântaţi (cel puţin după figurile lor) de modul în care s-a desfăşurat simularea. Aşadar, totul a fost un succes. Oare?

Ipocrizia unei ţări.

Ne este de multe ori imposibil sa percepem ceea ce înseamnă naţionalism. Ne este, într-un mod idiotic, aproape uşor să aducem speculaţii la adresa conducerii ţării noastre, să aducem „calomnii” la adresa persoanelor din jurul nostru şi să reinventăm „ultima modă” peste noapte.

Tu ţii la ţara ta?” – întrebarea aceasta necesită un răspuns pe cât se poate de dramatic. Ne este imposibil să răspundem la această din cauza faptului că suntem acaparaţi de procesul globalizarea temporară care se desfăşoară de o perioadă de timp destul de considerabilă. Lucrul acesta se întâmplă când renunţăm la obiceiurile populare în favoare obiceiurile care dau a „kitch” doar datorită faptului că „este cool” să fi aşa şi devine foarte „uncool” să îndrăzneşti să nu te conformezi şi să fi la curent.

Vreau să plec în afară când termin liceul.” – Prototip al acestei afirmaţii: persoana mea. Însă am încetat să cred că acest lucru este realizabil încă din momentul în care acea „globalizare temporară” de care vorbeam mai sus a luat amploare. Trăiesc în România şi, precum a spus o persoană foarte cunoscută, aceasta este „ţara tuturor posibilităţilor” şi astfel sunt predispus unei vaste culturi naţionale care îmi poate oferi un viitor pe cât se poate de mulţumitor. Ehh, nu cred că este cazul să fim modeşti, hai să fim serioşi şi să recunoaştem că fără acea atitudine de „pupuncurism acut” şi „tupeu mizerabil” precum şi o atitudine de „îngrădire politică” şi „trăiască partidul!” suntem total pierduţi în sărăcia acută a oamenilor de rând (cu respect, pot spune lucrul ăsta) şi în curajul acestora (unora) de a încerca să se ridice deasupra acelor „marionete de oameni” (altfel nu îi pot numi) şi, poate, într-un final, să schimbe ceva.

Viitor? Nu. Prezent? Poate. Trecut? Non-stop.

Ar fi ideal dacă am înceta să trăim în trecut şi, prentru un moment, măcar pentru o perioadă de timp minimală, să ne trezim la realitate şi să încetăm să ascultăm vocile din jurul nostru, sau măcar să analizăm ce auzim, şi abia apoi să începem să ascultăm cu adevărat.

Reacții:

4 comentarii:

Roxy spunea...

Foarte bun articolul Cristi. Imi place ca ai spus lucrurilor pe nume si cat mai pe fata.
Intr-adevar,simularea nu a fost atat de importanta, in opinia mea, pe cat s-a facut valva. Ma asteptam la cu totul altceva...iar alarma aia...debia daca am auzit-o.
In fine... sa vedem partea buna: daca nu era simularea si chiar lua foc scoala(desi ma indoiesc sa se intample asta) nu am fi stiut sa iesim chiar toti elevii afara... Eh macar recunosc ca m-am distrat cu colegii simuland si.. "reactiile panicate" gen: "Ai luat foc! Flacari peste tot!"
so...a fost o experienta :)

Cat despre ultima poza.. amintiri. Nu stiu daca ma lasi sa spun care este.. povestea acelei fotografii?
Blocat.. baie... iesit.. geam.. surubelnita, furculita, unelte =))

Crys spunea...

Indeed. Mă fac alpinist

haha.

Pix spunea...

Foarte bine ai spus lucrurilor pe nume Cristi, te felicit pentru blog.
Acum pe bune...sa folosim scarile de langa toalete? Scarile alea sunt mereu incuiate de batranelele alea de femei de serviciu, alarma abea se aude (Roxy are dreptate) si in plus ar trebui o alarma ce suna diferit de cea de pauza...si declanasatoare pe holuri si in clase.
Exercitiul a lasat de dorit...fiind atat de scurt si de useless..pana la urma..nu ni s-au aratat tehnici de salvare in caz de incendiu...doar am ieist afara intr-o gramada "ordonata". Atata agitatie pentru 10 minute..aici ai dreptate.

Toate cele bune.

Anonim spunea...

O metoda buna de a face bani gasiti pe http://www.bani-pe.net/

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro