vineri, 25 februarie 2011

Adevăr duplicitar


Simplu şi la obiect: suntem cine nu suntem.

Ipoteză: este total adevărat că suntem ceea ce vrem să fim.

Demonstraţie.

Trăim într-o continuă dualitate sufletească. Ne aflăm într-un univers în care tot ceea ce înseamnă "bun" pentru unii dintre noi poate sa însemne "rău" pentru alţii, mulţi alţii. Într-un astfel de mediu, după cum am fost învăţaţi încă de la strămoşii noştri, noi nu ştim decât să...?!

...să ne acomodăm

Să ne supunem cerinţelor, să facem cum zice lumea că trebuie să facem. Să fim aşa cum (nu) credem noi că este cel mai bine să fim şi să adoptăm un comportament care s-ar putea să nu fie cel mai adecvat atât pentru noi cât şi pentru cei din jurul nostru.

Dualitate omenească.
Un singur lucru îl desparte pe om de la pragul în care acesta poate fi considerat animal, care poate fi acela? Mulţi înţelepţi vor spune că sufletul, alţi intelectuali vor spune că inima, mulţi nepăsători vor spune că gândirea, însă puţini oameni de rând vor afirma că "RAŢIUNEA" este cea care îl defineşte pe om ca fiind om. Aceasta este cea care ne definitivează şi delimitează de celelalte specii, de celelalte forme de viaţă. Raţiunea este cea care ne dă motivul pentru a fi oameni, pentru a trăi.

Om. Suflet. Raţiune.


Combinaţia ideală pentru a genera omul perfect. Prototipul ideal al acestei ideologii este fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi suntem perfecţi, în modul nostru unic de a fi.

Dacă suntem perfecţi, atunci unde mai este problema?

Problema este următoarea: omul, încă de la primele luni de viaţă, de la primii paşi în pre-copilărie şi de la primele viziuni asupra copilăriei, tinde să îşi descopere SCOPUL pentru care a fost creat. Realizează că este mult prea devreme să facă acest lucru şi, încet (şi foarte curios şi doritor să crească, să scape de acei ani care par să nu se mai termine, să fie şi el considerat un adult, odată pentru totdeauna), păseşte către pre-adolescenţă, respectiv adolescenţa specifică. Aici apar cele mai multe semne de întrebare.

Pre-adolescenţa.
Nimic şi nimeni nu te opreşte să faci ce vrei tu. Explorezi. Descoperi. Aflii. Eşti dezamăgit/ă. Încă din primele momente în care descoperi acele lucruri speciale şi mici plăceri care definesc viaţa într-un mod destul de minimalist realizezi că ceea ce este în jurul tău nu este chiar aşa cum îţi doreşti. Te retragi. Te simţi pierdut/ă. Te regăseşti. Te aflii în dubii dacă doreşti să te opreşti din drum sau dacă doreşti să continui. Însă de fiecare dată vei merge mai departe, cu capul sus, poate nu foarte sus, dar înainte.


Adolescenţa.

Cea mai dureroasă perioadă. O spun pentru că încă mă aflu în această perioadă din cauza unei întârzieri care se pare că o prelungeşte. Acum îţi doreşti să opreşti timpul în loc. Îţi doreşti ca totul să se oprească în jurul tău şi ca nimic să nu se mai întâmple. Îţi doreşti să savurezi fiecare moment în parte, să te bucuri de fiecare plăcere, cat de minusculă este. Să nu te gândeşti la viitorul îndepărtat care te aşteaptă. Să nu eziţi să visezi că poate, într-o zi, acele visuri pe care încerci să le urmezi se vor îndeplini. Îţi descoperi vocaţia... Ţi se pare atât de greu, aproape imposibil uneori să uiţi acele clipe minunate care ţi-au marcat această perioadă. Vrei să dai timpul înapoi şi să aflii ceea ce poate nu vei afla niciodată. Vrei să mai pui o întrebare. Doreşti să eviţi un răspuns. Mai doreşti încă un sărut. Mai vrei încă o îmbrăţişare. Mai vrei. De ce?

Nu-ţi dai niciodată seama de ce vrei aceste lucruri. Nu acum. Acum visezi. Acum vrei să opreşti totul. Acum vrei să fi spus altceva. Vrei să fi făcut altceva. Nu-ţi place când nu ai dreptate. Îi urăşti pe cei care îţi vor răul şi le eşti indiferent celor care îţi vor binele. Te simţi pierdut dar te regăseşti în fiecare moment. Îţi doreşti ca totul să se termine mai repede dar în acelaşi timp vrei să stai în loc. Doreşti, doreşti, doreşti... nu primeşti. Eşti dezamăgit/ă.

NICIODATĂ nu trebuie să ne oprim. Oricât de gravă este situaţia. Oricât de imposibilă pare. Oricât de fără soluţii pare. Trebuie să continuăm.

Nu trebuie să ne lăsăm pradă vorbelor goale. Nu trebuie să mâncăm tot ce zboară. Nu trebuie să ascultăm toate vorbele. Nu trebuie decât să trăim.

Nu trebuie să fim cine nu vrem să fim. Nu trebuie să ne schimbăm doar pentru că vrem noi să facem asta. Nu trebuie decât să lăsăm totul să se întâmple în mod natural.

Natura ne va schimba. Natura ne va da viaţă. Natura ne va ghida. Timpul va fi decisiv.

Concluzie


În urma celor specificate mai sus, afirmaţia "suntem ceea ce vrem să fim" este o afirmaţie neclară, eronată, şi pe cât se poate de reală. În ciuda argumentelor aduse nu se poate nega faptul că există oameni care chiar urmează acel tipar "natural", există oameni cărora nu le pasă de ceea ce spun cei din jurul lor. Există oameni care nu sunt vulnerabili. Există oameni care nu sunt influenţabili. Există oameni, oameni adevăraţi.

Şi cam asta este tot.

Reacții:

1 comentarii:

Anonim spunea...

Iti recomand facultatea de jurnalism....cred ca esti mult mai tare decat la ino

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro