joi, 6 ianuarie 2011

Adevărul despre "adevăr" - rezultate sondaj

"Un simplu adevăr nu este chiar aşa de simplu pe cât credem noi că este. O minciună simplă poate fi cel mai crud adevăr despre personalitatea şi caracterul unei anumite persoane. O viaţă dedicată adevărului este o viaţă fără experienţă.", propoziţii simple fără un anumit sens mandatoriu. Adevăruri căre pot sa fie puse la îndoială, dar oare ar mai fi acela un adevăr care să fie găsit ca fiind neadevăr? Ciudată exprimare. Ciudată gândire. Ciudat adevăr.

Adevăr general
Stau şi privesc în jurul meu şi de cele mai multe ori mă întreb dacă chiar este adevărat tot ceea ce se întâmplă. Pornind de la ultimele ştiri despre omucideri, sinucideri şi alte infracţionalităţi grave, până la afişarea lui Vadim Tudor ca fiind "victima" unui joc destul de murdar. Va-ţi gândit vreodată de ce de fiecare dată când privim ştirile (nu contează ce post) uităm într-o oarecare măsură de problemele noastre? Sau, altfel spus, persoanele care sunt implicate în toate aceste infracţiuni, acţiuni, ciudăţenii ş.a.m.d. să apară în mod intenţionat la acest "televizor" pentru a de demonstra ceva? Numărul sporit de sinucideri şi de crime, fiind "PROMOVAT" (deoarece altfel nu-i pot spune) -- nu ajunge într-un final să INFLUENŢEZE gândirea tinerilor din ziua de azi? Stăm şi privim acea cutie plină de culori, ascultăm opiniile şi criticile tuturor mai-marilor "experţi" şi "meşteri buni la toate" şi unde ne trezim că ajungem? Unde avem impresia că suntem? Trăim în România.

Eu nu critic, îmi exprim opinia.
După cum spun majoritatea persoanelor culte, care sunt "citite", cât de cât, OPINIA (personală) nu este decât un mod de a-ţi exprima anumite idei şi gânduri (personale) în legătură cu o anumită temă/un anumit subiect.
Ei bine, tinerii din ziua de azi (o mare parte, şi nu numai) au ajuns să înceteze să asculte diversele "opinii" deoarece ei le consideră că sunt critici aduse la adresa lor şi/sau faptelor acestora. Adevărul crunt este că aceste persoane sunt niste oameni care se cred puternici, însă nu este aşa, deoarece refuză să accepte opinia celorlalţi şi o tratează ca fiind o altă "critică asupra lor" sau alte exemple subiective şi nu ajung să rezolve absolut nimic în acest mod.

Adevăr particularizat
Adevărul capătă un alt sens, poate mai elevat decât orice alt sens pe care l-ar putea avea.
De ce? Simplu. Un adevăr particularizat este acela că Vadim Tudor are oarece dreptate în legătură cu situaţia lui. De ce? Răspunsul este mai mult decât simplu. Considerând că ştiţi deja ce s-a întâmplat, cunoaşteţi hotărârile care s-au luat şi sunteţi în tema (în caz contrar citiţi aici).

1. Mi se pare total absurd ca un motiv pentru evacuarea sediului PRM să fie faptul că "domnul" Andrew George Caranfil (presupusul proprietar al imobilului), care are 80 de ani şi are o casuţă destul de frumoasă în S.U.A., *doreşte* să revină în România şi *NU ARE* unde să locuiasca. Cred ca nenea ăsta doreşte să ne demonstreze că dânsul este un tânăr macho care se va întoarce la Bucureşti şi îşi va întemeia un cămin "superextracool"! Ciudaţi oameni. Ciudaţi total.
Nu am fost niciodata pro PRM sau pro Vadim Tudor, dimpotriva, însă situaţia de faţă mi se pare de-a dreptul jenantă.
2. Penibil. De-a dreptul inutil şi jenant din partea unor oameni care se respectă şi care chiar sunt "etichetaţi" ca atare.
3. Mi se pare puerilă atitudinea domnului Vadim Tudor. De fapt aşa a fost întotdeauna, aşa că nu voi mai comenta.

Adevăr individual
Avertisment: în următoarele rânduri vor fi exprimate stări, gânduri şi idei personale.

Ciudat spus, am început anul 2011 într-un mod neaşteptat. Tot ceea ce credeam până în momentul de faţă s-a transformat într-o minciună totală. Adevărul în care am crezut până acum s-a dovedit a fi dăunător şi obsesiv (ciudată chestie). Divergenţele de stări prin care se pare că toţi cei din jurul meu trec m-au adus în pragul unei demonstraţii respectiv concluzionării unei idei pe care o am de ceva vreme, şi anume:

Pe măsură ce fiecare an va trece fiecare om se va schimba. Pe măsură ce lunile trec personalităţile noastre vor prinde amploare, culoare şi avânt către dezvoltarea individuală elaborioasă.
Ne schimbăm pe zi ce trece. La începutul articolului eram altfel, acum, spre final, mă simt schimbat.

Ei bine, este strict-legat de mentalitatea fiecăruia. Exista diverse modalităţi de a demonstra faptul că atunci când o persoană afirmă "eu nu mă voi schimba niciodată, voi rămâne aşa" acea persoană crede în ceea ce spune, însă nu şi în ceea ce se va întampla (ceea ce va demonstra contrariul spuselor sale).

Adevăr unic
Aşadar, să trecem la tema principală a acestui articol, tratarea sondajului încheiat pe data de 5 Ian 2011 (care a durat aproximativ două luni)


Rezultate:
Pentru mine, adevărul reprezintă:

Un ideal. - 11 (52%)
O minciună. - 4 (19%)
Un lucru dispensabil. - 1 (4%)
Nimic. - 5 (23%)

În proporţie de 52% din persoanele care au votat au ales că adevărul reprezintă pentru respectivii un ideal. Ei bine, adevărul ar trebui considerat de către toată lumea un concept idealistic deoarece orice gândire ar trebui educată să "idolatrizeze" adevărul astfel încât să fie pe deplin "sănătos" (concept propriu).

Se pare că 5 persoane că au ales să considere adevărul un nimic. Păi bine măi băieţi, dacă adevărul ar fi un nimic atunci ar însemna că avem în jurul nostru doar nimicuri? Înţeleg, poate anumite mentalităţi nu percep ideea de adevăr ca fiind un lucru perfect, având în vedere minciunile care ne sunt băgate în cap încă de la vârste fragede. Este dureros să spui acest lucru şi este de-a dreptul ciudat să crezi un asemenea fapt.

Adevărul... este o minciună :) interesantă opinie, nu-i o gândire incorectă, dimpotrivă, dovedeşte unicitatea gândurilor şi faptelor la care tind anumite persoane, ar fi un lucru total aparte să descoperim că un adevăr este o minciună şi invers, însă este practic imposibil, teoretic ... sau cine ştie?

Adevărul, un lucru dispensabil? Pentru unii, poate că da. Ar da acest "adevăr" pentru orice altă satisfacţie materială posibilă. Exista indivizi care ar renunţa la conceptul de "adevăr" într-un mod foarte uşor. Este trist.

Ei bine, să prezentăm finalul:

Adevărul este reprezentat ca fiind un ideal (care tinde) către nimicurile minciunilor zilelor noastre care duc la gânduri şi idei care se transformă în simple lucruri dispensabile.

Un mic supliment la acest articol:


Iurie Sadovnic - Evadare

Reacții:

1 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc pentru un blog interesant

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro