luni, 3 ianuarie 2011

Adevăr romantic.

Recunosc, este adevărat că lipsa de apreciere din zilele noastre a crescut destul de apreciabil. Eu nu reuşesc să mă opresc să îi apreciez pe cei din jurul meu, îmi vine destul de greu să *nu* fac lucrul acesta. Lipsa de încredere precum şi lucrurile redundante pe care le spunem ne facem să fim oameni de nerecunoscut.

Lipsa de sinceritate este un subiect destul de sensibil pe care aş dori să-l abordez astăzi. Observ că în ultima perioadă mulţi oameni preferă să se ascundă în spatele unor ziduri imense construite "datorită" neîncrederii, stupidităţii, laşităţii şi chiar din cauza lipsei de valori. Din ce în ce mai mulţi oameni refuză să fie "oameni" din diverse motive care sunt greu de speculat -- şi chiar imposibil de argumentat.
Sinceritate: un moment în care mulţi oameni îşi arată adevăratul caracter prin cuvinte care se dovedesc a fi reale şi care, pentru un moment, îşi dezvăluie vulnerabilităţile în faţa altora.
Ar fi simplu să credem că daca suntem sinceri -- suntem vulnerabili -- şi orice om care ştie să gestioneze sentimentele altora ar fi în stare să ne exploateze. Ciudat. Însă nu chiar foarte adevărat, recunosc.

Îmi este greu sa nu fiu subiectiv când există foarte puţină obiectivitate în jurul meu. În următoarele rânduri voi fi subiectiv.

Aşadar, suntem tineri, suntem în continuă dezvoltare. Suntem predispuşi greşelilor. Suntem oameni într-o societate acceptabilă, să zicem. Trăim într-o ţară globalizată. Deci suntem OK. Însă. Noi suntem chiar cum vrem să fim? (mesaj către tinerii din zilele noastre)
Încercăm să fim ca alţii. Luăm drept modele oameni de speţă înaltă însă cu gândire joasă. Îi considerăm idoli pe cei mai stupizi oameni din lumea aceasta. Ne hlizim la prostie. Râdem de cei care sunt mai prejos ca noi. Dar îi considerăm prieteni. Vrem să fim amuzanţi -- apelăm la stupiditate. Este incorect spus că mulţi tineri tratează prostia ca atare. Nu, mulţi tineri încearcă să mascheze prostia în cel mai ciudat mod.

Ok. Revenind la problema anterioară - romantismul din zilele noastre este greu de recunoscut. Să tratăm într-un mod diferit: câţi dintre tinerii din ziua de azi au idee cum e să fi "romantic" ? Ciudată întrebare. Mai bine aş fi întrebat "Câţi tineri din zilele noastre au idee cum e să fi cocalar, pitzi şi/sau plagiator?"

Romantismul.
Nu mă consider un romantic. Poate nu am fost niciodată. Alţii poate se consideră romantici. Un exemplu foarte personal ar fi o persoană care are impresia că dacă face o melodie care dă a manea şi îşi exprimă regretul faţă de faptul că cel/cea cu care a petrecut anumite momente intime l-a părăsit -- fără o anumită ordine şi/sau logică lexicografică -- este romantic şi orice persoană care ascultă melodia aceea va rămâne "atins" de profunzimea cu care persoana respectivă face playback, atunci e grav. Ăsta nu e romantism. Asta este vrăjeală nesimţită. Inutilă. Şi de-a dreptul stupidă.
Dar, luând în considerare părerile "tipelor" atinse de profunzimea mesajului respectiv -- orice ratat poate fi un romantic.
Recunosc. Şi eu compun. Şi eu cânt. Poate sunt un antitalent. C'est la vie :) dar măcar eu le ţin pentru mine. Măcar nu le cânt pe o scenă de faţă cu nişte persoane care, poate, într-un fel, ar avea o cultură muzicală minimală astfel încât să îşi de-a seama că versurile acelea nu sunt atât de "profunde" pe cât aş crede eu că sunt.

Nu sunt un romantic. Încercările mele de a fi romantic au eşuat întotdeauna. Poate, cine ştie, într-un viitor voi reuşi şi eu să fiu un romantic ca cel care "cântă" pe scenă în gând şi face un lipsync îngrozitor de stupid. Ia să încerc şi eu să compun o melodie "romantică" care dă a manea... hmm... să vedem ce a ieşit:

"de ce m-ai părăsit... au, au, inima mea. întoarce-te la mine că nu te-am minţit... au, au, prostia mea."

Ce spuneţi? Sunt un romantic absolut, aşa-i?

Reacții:

3 comentarii:

Anonim spunea...

Mereu voi fi fan postarilor tale . Clar ! [larisa]

Alexaa spunea...

Foarte mișto articol!:))Am râs, mai ales când mi-am imaginat cum ar fi să cânți acea manea.Din păcate, romantismul nu se regăsește nici în versurile, și nici în ritmul acelor melodii(dacă pot fi numite așa), dar tot mai mulți oameni le adoră:|.

Crys spunea...

Din păcate da. Chiar mă gândeam cum se întâmplă lucrul acesta.

În primă fază mă gândeam la mesaje subliminale -- Oh Doamne, cum aşa ceva? Parcă-l şi văd pe Sorin Ciorbă scriind versuri cu mesaje subliminale.

Degeaba, versurile lor sunt prea pe faţă - cât să le înţeleagă orice prost (sau nu).

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro