vineri, 21 ianuarie 2011

Adevăr crud: Illuminati şi forţele demonice din societatea zilelor noastre

Illuminati - adevăr crud; puterea demonică din umbră
Un articol scris de: Bianca (în exclusivitate)

   Sunt nouă pe aici…dar am simţit nevoia să scriu acest articol pentru a vă împărtăşi şi vouă acest subiect care mă captivează de ceva timp încoace…Navigând pe internet am descoperit întâmplător filmuleţe care demascau această faţă nevăzută a lumii… 

    Prima dată am fost sceptică, gândindu-mă că sunt simple coincidenţe, dar pe măsură ce am vizionat mai multe, a început să mi se pară interesant şi după un timp chiar am descoperit singură unele mesaje, simboluri ascunse ale Iluminati.
    Rămâne ca voi să citiţi următoarele rânduri şi…la sfârşit să vă creaţi propria părere despre acest subiect.

Să începem…
Cine sunt Illuminati?  
   Illuminati sunt un grup ultrasecret care practică ştiinţele oculte care s-a structurat cu mii de ani în urmă. Astăzi termenul Illuminati este folosit adesea pentru a numi un grup malefic ce deţine puterea lumii. Această organizaţie are în mână frâiele planetei, iar singurul interes pe care îl au în vedere cei care o alcătuiesc este propria lor prosperitate. Ei sunt cei care au pus la cale „Noua Ordine Mondială” spre care ne îndreptăm cu paşi din ce în ce mai repezi în ultimii ani. 
   Ei sunt cei care iau deciziile, trag sforile şi stabilesc regulile pe care trebuie să le urmeze toate guvernele, preşedinţii, corporaţiile şi organizaţiile internaţionale.
                                                                                                                  
Caracteristicile lor:             
- sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”;
- intregul sistem bancar mondial este la picioarele lor;
-majoritatea sunt bărbaţi;
-nu apar niciodată în văzul tuturor;
-pe internet circulă dovezi (pe care le voi prezenta mai jos,) cum că Illuminati venerează diavolul;
 
   Despre identităţile şi naţionalităţile Illuminaţilor nu se cunosc decât foarte puţine lucruri, după cum este uşor de bănuit. În schimb planurile lor devin vizibile pe măsură ce ochii celui care vrea să afle Adevărul se deschid…Puterea lor este cu adevărat mare şi 
temută de oricine ajunge să afle câte ceva despre ei.
                         
Ce vor ei? 
   Ei bine… “PUTEREA” acestei lumi nu este aceea pentru care se bat în prezent marile state, acestea fiind doar mânuite din umbră de adevăraţii stăpâni ai planetei…Illuminati. 

marți, 18 ianuarie 2011

Adevărul despre Cambridge ESOL (Certificatele FCE/CAE/CPE)


1. Premisă
Întotdeauna au existat zvonuri cum că durata de valabilitate a unui certificat eliberat de universitatea Cambridge din cadrul proiectului ESOL nu este decât de doi ani, spre nemulţumirea acestora şi în ciuda tuturor "spuselor", acest lucru nu a fost niciodata demonstrat pentru că certificatele chiar sunt pe viaţă. Nu durează doar doi ani, precum susţin unii speculanţi.

Acum poate spuneţi că mă contrazic încă din ipoteză şi care ar mai fi rostul acestui articol, nu? Ei bine, nu-i chiar aşa.

Certificatele Cambridge au o valabilitate (materială) de o viaţă -- aici se produce o ambiguitate despre care o să discutăm acum.

Aşadar, aici nu speculăm, aici ne raportăm la fapte şi documente clare, şi anume: există o mare probabilitate (în proporţie de 90%) cum că certificatele CAMBRIDGE nu sunt valabile chiar pe viaţă... cum vine asta? Iar mă contrazic, aşa-i?

2. Argumente
2.1 Fapte
Niciun reprezentant oficial al vreunui third-party care se ocupă în mod direct de promovarea acestor examene nu a recunoscut că valabilitatea acestor certificate este minimală de doi ani de zile în ciuda faptului că se presupune că acesta este valabil o viaţă.
Nu există niciun rând scris pe website-ul lor oficial care să spună adevărul despre aceste certificate. Păi da, frate, mi se pare normal, de ce ţi-ai face publicitate negativă?
Toate persoanele care au de câştigat de pe urma acestui "Cambridge" (aşa i se spune în limbaj şi mediu colocvial) susţin cu vârf şi îndesat că sunt doar speculaţii şi că nimeni nu trebuie să-şi facă griji, "Cambridge-ul" este pe VIAŢĂ!!!


2.2 General

Dar haideţi să îl cunoaştem pe Gigel.

Gigel este un adolescent de 17 ani, băiat deştept, bine crescut, însă cu resurse financiare minimale. Gigel se hotărăşte să dea acel "Cambridge" despre care vorbeşte toată lumea... I se pare şi lui tare, şi na, dacă nu poate să meargă la facultate... măcar să se angajeze şi el undeva, la o companie, şi certificatul respectiv să-l ajute la angajare.

Totul e ok, Gigel dă examenul CAE, îl ia cu calificativul "B", destul de bunicel tipu' şi, foarte încântat şi mulţumit de investiţia pe care a facut-o. Investiţie care, crede el, în viitor se va materializa şi va scoate un profit destul de bunicel.

Trec anii, Gigel termină liceul, renunţă la ideea de facultate şi aplică pentru un job. Foloseşte certificatul ca anexă la CV-ul său. Vine ziua interviului. Totul e OK... Gigel intră liniştit în sală, un nene îl pofteşte politicos să ia un loc şi începe să-i pună câteva întrebari. Toate merg bine. La un moment dat... acel nene spune... "Totul este perfect, domnul Gigel, însă a apărut o mică problema. Luând în considerare seriozitatea cu care firma noastră îi tratează pe clienţii săi, şi necesitatea de personal capabil şi bine pregătit, în urma unei analize stricte asupra dosarului dumneata, am găsit o mare problemă: certificatul Cambridge a pierdut recunoaşterea deoarece au trecut mai mult de 2 ani de când tu l-ai scos. Ai vreo dovadă cum că ai folosit limba Engleză între timp?"

Gigel se gândeşte... procesează... niciun rezultat. Au trecut aproate 4 ani de când Gigel nu a mai folosit limba Engleză în activităţile sale...

Astfel, Gigel este respins din cauza acestui fapt. Cum vine asta? Desigur, există cazuri excepţionale în care candidaţii au dreptul la un test de limba Engleză dat de firma respectivă. Dar totuşi, de ce să pretind că am un certificat pe viaţă când eu trebuie să am o dovadă din doi în doi ani că am utilizat limba Engleză?


3. Dovezi. Demonstraţie.
Simplu şi la obiect. Considerând faptul că nu îi credem pe dragii noştrii colegi de la facultate cărora le-a fost respinse certificatele Cambridge care atestau cunoştinţele lor cu mai mult de 2 ani înainte, am făcut o mică documentare şi, printre altele, am dat peste următorul aspect:
1. Cum am specificat mai sus (2.1), pe website-ul oficial nu există nimic care să spună acest lucru. Însă putem lua în cinsiderare faptul că acest aspect produce o ambiguitate.
2. De ce TOEFL, IELTS, ş.a.m.d. ? De ce toate astea în loc de Cambridge ? De ce doi ani la toate ? -- pentru că aceşti DOI ANI reprezintă perioada de valabilitate a *CUNOŞTINŢELOR* de la examenul dat.
3. Există un document pe unul din site-urile oficiale ale unui centru AUTORIZAT Cambridge din BERN, document pe care îl puteţi găsi AICI (în limba Engleză, format PDF).

3.1 Să analizăm ce scrie în acest document:

En: "The question will sometimes arise for users as to whether a candidate who was awarded a certificate more than two years previously needs to provide up-to-date evidence of his/her language ability."
Ro: "Un semn de întrebare va fi pus în anumite momente în legătură cu un candidat (o persoană) caruia i-a fost dat un certificat cu mai mult de doi ani înainte şi acesta trebuie să aducă dovezi actualizate care certifică abilităţile sale de limbă Engleză."

Pe scurt, ideile din documentul respectiv:

En:
• Cambridge ESOL certificates have no expiry date.
• A certificate provides a reasonable estimate of a candidate’s language ability for two years after the date of the examination.
• Beyond two years since the date of the examination, a certificate may need to be supplemented by further information about the candidate’s uses of English or further study of the language in the intervening period.

Ro:

- Certificatele Cambridge ESOL nu au dată de expirare.
- Un certificat acordă o estimare considerabilă a abilităţilor lingvistice ale candidatului pentru doi ani după examinare.
- După doi ani de la examinare, un certificat s-ar putea să necesite informaţii suplimentare despre utilizarea limbii în parcursul acestei perioade.

Precum Gigel sunt mulţi dintre elevii din zilele noastre - de ce se întâmplă toate acestea? Din cauza dezinformării totale.

Şi totuşi, dacă aveţi certificate cambridge, ECDL, ş.a. şi vreţi să aflaţi despre echivalare şi altele, consultaţi urmatoarele site-uri:
http://www.bacalaureatul.ro/examenele-internationale-vor-fi-echivalate-la-bacalaureat-373.htm
http://www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=12076

miercuri, 12 ianuarie 2011

Adevăr sublim

joi, 6 ianuarie 2011

Adevărul despre "adevăr" - rezultate sondaj

"Un simplu adevăr nu este chiar aşa de simplu pe cât credem noi că este. O minciună simplă poate fi cel mai crud adevăr despre personalitatea şi caracterul unei anumite persoane. O viaţă dedicată adevărului este o viaţă fără experienţă.", propoziţii simple fără un anumit sens mandatoriu. Adevăruri căre pot sa fie puse la îndoială, dar oare ar mai fi acela un adevăr care să fie găsit ca fiind neadevăr? Ciudată exprimare. Ciudată gândire. Ciudat adevăr.

Adevăr general
Stau şi privesc în jurul meu şi de cele mai multe ori mă întreb dacă chiar este adevărat tot ceea ce se întâmplă. Pornind de la ultimele ştiri despre omucideri, sinucideri şi alte infracţionalităţi grave, până la afişarea lui Vadim Tudor ca fiind "victima" unui joc destul de murdar. Va-ţi gândit vreodată de ce de fiecare dată când privim ştirile (nu contează ce post) uităm într-o oarecare măsură de problemele noastre? Sau, altfel spus, persoanele care sunt implicate în toate aceste infracţiuni, acţiuni, ciudăţenii ş.a.m.d. să apară în mod intenţionat la acest "televizor" pentru a de demonstra ceva? Numărul sporit de sinucideri şi de crime, fiind "PROMOVAT" (deoarece altfel nu-i pot spune) -- nu ajunge într-un final să INFLUENŢEZE gândirea tinerilor din ziua de azi? Stăm şi privim acea cutie plină de culori, ascultăm opiniile şi criticile tuturor mai-marilor "experţi" şi "meşteri buni la toate" şi unde ne trezim că ajungem? Unde avem impresia că suntem? Trăim în România.

Eu nu critic, îmi exprim opinia.
După cum spun majoritatea persoanelor culte, care sunt "citite", cât de cât, OPINIA (personală) nu este decât un mod de a-ţi exprima anumite idei şi gânduri (personale) în legătură cu o anumită temă/un anumit subiect.
Ei bine, tinerii din ziua de azi (o mare parte, şi nu numai) au ajuns să înceteze să asculte diversele "opinii" deoarece ei le consideră că sunt critici aduse la adresa lor şi/sau faptelor acestora. Adevărul crunt este că aceste persoane sunt niste oameni care se cred puternici, însă nu este aşa, deoarece refuză să accepte opinia celorlalţi şi o tratează ca fiind o altă "critică asupra lor" sau alte exemple subiective şi nu ajung să rezolve absolut nimic în acest mod.

Adevăr particularizat
Adevărul capătă un alt sens, poate mai elevat decât orice alt sens pe care l-ar putea avea.
De ce? Simplu. Un adevăr particularizat este acela că Vadim Tudor are oarece dreptate în legătură cu situaţia lui. De ce? Răspunsul este mai mult decât simplu. Considerând că ştiţi deja ce s-a întâmplat, cunoaşteţi hotărârile care s-au luat şi sunteţi în tema (în caz contrar citiţi aici).

1. Mi se pare total absurd ca un motiv pentru evacuarea sediului PRM să fie faptul că "domnul" Andrew George Caranfil (presupusul proprietar al imobilului), care are 80 de ani şi are o casuţă destul de frumoasă în S.U.A., *doreşte* să revină în România şi *NU ARE* unde să locuiasca. Cred ca nenea ăsta doreşte să ne demonstreze că dânsul este un tânăr macho care se va întoarce la Bucureşti şi îşi va întemeia un cămin "superextracool"! Ciudaţi oameni. Ciudaţi total.
Nu am fost niciodata pro PRM sau pro Vadim Tudor, dimpotriva, însă situaţia de faţă mi se pare de-a dreptul jenantă.
2. Penibil. De-a dreptul inutil şi jenant din partea unor oameni care se respectă şi care chiar sunt "etichetaţi" ca atare.
3. Mi se pare puerilă atitudinea domnului Vadim Tudor. De fapt aşa a fost întotdeauna, aşa că nu voi mai comenta.

Adevăr individual
Avertisment: în următoarele rânduri vor fi exprimate stări, gânduri şi idei personale.

Ciudat spus, am început anul 2011 într-un mod neaşteptat. Tot ceea ce credeam până în momentul de faţă s-a transformat într-o minciună totală. Adevărul în care am crezut până acum s-a dovedit a fi dăunător şi obsesiv (ciudată chestie). Divergenţele de stări prin care se pare că toţi cei din jurul meu trec m-au adus în pragul unei demonstraţii respectiv concluzionării unei idei pe care o am de ceva vreme, şi anume:

Pe măsură ce fiecare an va trece fiecare om se va schimba. Pe măsură ce lunile trec personalităţile noastre vor prinde amploare, culoare şi avânt către dezvoltarea individuală elaborioasă.
Ne schimbăm pe zi ce trece. La începutul articolului eram altfel, acum, spre final, mă simt schimbat.

Ei bine, este strict-legat de mentalitatea fiecăruia. Exista diverse modalităţi de a demonstra faptul că atunci când o persoană afirmă "eu nu mă voi schimba niciodată, voi rămâne aşa" acea persoană crede în ceea ce spune, însă nu şi în ceea ce se va întampla (ceea ce va demonstra contrariul spuselor sale).

Adevăr unic
Aşadar, să trecem la tema principală a acestui articol, tratarea sondajului încheiat pe data de 5 Ian 2011 (care a durat aproximativ două luni)


Rezultate:
Pentru mine, adevărul reprezintă:

Un ideal. - 11 (52%)
O minciună. - 4 (19%)
Un lucru dispensabil. - 1 (4%)
Nimic. - 5 (23%)

În proporţie de 52% din persoanele care au votat au ales că adevărul reprezintă pentru respectivii un ideal. Ei bine, adevărul ar trebui considerat de către toată lumea un concept idealistic deoarece orice gândire ar trebui educată să "idolatrizeze" adevărul astfel încât să fie pe deplin "sănătos" (concept propriu).

Se pare că 5 persoane că au ales să considere adevărul un nimic. Păi bine măi băieţi, dacă adevărul ar fi un nimic atunci ar însemna că avem în jurul nostru doar nimicuri? Înţeleg, poate anumite mentalităţi nu percep ideea de adevăr ca fiind un lucru perfect, având în vedere minciunile care ne sunt băgate în cap încă de la vârste fragede. Este dureros să spui acest lucru şi este de-a dreptul ciudat să crezi un asemenea fapt.

Adevărul... este o minciună :) interesantă opinie, nu-i o gândire incorectă, dimpotrivă, dovedeşte unicitatea gândurilor şi faptelor la care tind anumite persoane, ar fi un lucru total aparte să descoperim că un adevăr este o minciună şi invers, însă este practic imposibil, teoretic ... sau cine ştie?

Adevărul, un lucru dispensabil? Pentru unii, poate că da. Ar da acest "adevăr" pentru orice altă satisfacţie materială posibilă. Exista indivizi care ar renunţa la conceptul de "adevăr" într-un mod foarte uşor. Este trist.

Ei bine, să prezentăm finalul:

Adevărul este reprezentat ca fiind un ideal (care tinde) către nimicurile minciunilor zilelor noastre care duc la gânduri şi idei care se transformă în simple lucruri dispensabile.

Un mic supliment la acest articol:


Iurie Sadovnic - Evadare

luni, 3 ianuarie 2011

Adevăr romantic.

Recunosc, este adevărat că lipsa de apreciere din zilele noastre a crescut destul de apreciabil. Eu nu reuşesc să mă opresc să îi apreciez pe cei din jurul meu, îmi vine destul de greu să *nu* fac lucrul acesta. Lipsa de încredere precum şi lucrurile redundante pe care le spunem ne facem să fim oameni de nerecunoscut.

Lipsa de sinceritate este un subiect destul de sensibil pe care aş dori să-l abordez astăzi. Observ că în ultima perioadă mulţi oameni preferă să se ascundă în spatele unor ziduri imense construite "datorită" neîncrederii, stupidităţii, laşităţii şi chiar din cauza lipsei de valori. Din ce în ce mai mulţi oameni refuză să fie "oameni" din diverse motive care sunt greu de speculat -- şi chiar imposibil de argumentat.
Sinceritate: un moment în care mulţi oameni îşi arată adevăratul caracter prin cuvinte care se dovedesc a fi reale şi care, pentru un moment, îşi dezvăluie vulnerabilităţile în faţa altora.
Ar fi simplu să credem că daca suntem sinceri -- suntem vulnerabili -- şi orice om care ştie să gestioneze sentimentele altora ar fi în stare să ne exploateze. Ciudat. Însă nu chiar foarte adevărat, recunosc.

Îmi este greu sa nu fiu subiectiv când există foarte puţină obiectivitate în jurul meu. În următoarele rânduri voi fi subiectiv.

Aşadar, suntem tineri, suntem în continuă dezvoltare. Suntem predispuşi greşelilor. Suntem oameni într-o societate acceptabilă, să zicem. Trăim într-o ţară globalizată. Deci suntem OK. Însă. Noi suntem chiar cum vrem să fim? (mesaj către tinerii din zilele noastre)
Încercăm să fim ca alţii. Luăm drept modele oameni de speţă înaltă însă cu gândire joasă. Îi considerăm idoli pe cei mai stupizi oameni din lumea aceasta. Ne hlizim la prostie. Râdem de cei care sunt mai prejos ca noi. Dar îi considerăm prieteni. Vrem să fim amuzanţi -- apelăm la stupiditate. Este incorect spus că mulţi tineri tratează prostia ca atare. Nu, mulţi tineri încearcă să mascheze prostia în cel mai ciudat mod.

Ok. Revenind la problema anterioară - romantismul din zilele noastre este greu de recunoscut. Să tratăm într-un mod diferit: câţi dintre tinerii din ziua de azi au idee cum e să fi "romantic" ? Ciudată întrebare. Mai bine aş fi întrebat "Câţi tineri din zilele noastre au idee cum e să fi cocalar, pitzi şi/sau plagiator?"

Romantismul.
Nu mă consider un romantic. Poate nu am fost niciodată. Alţii poate se consideră romantici. Un exemplu foarte personal ar fi o persoană care are impresia că dacă face o melodie care dă a manea şi îşi exprimă regretul faţă de faptul că cel/cea cu care a petrecut anumite momente intime l-a părăsit -- fără o anumită ordine şi/sau logică lexicografică -- este romantic şi orice persoană care ascultă melodia aceea va rămâne "atins" de profunzimea cu care persoana respectivă face playback, atunci e grav. Ăsta nu e romantism. Asta este vrăjeală nesimţită. Inutilă. Şi de-a dreptul stupidă.
Dar, luând în considerare părerile "tipelor" atinse de profunzimea mesajului respectiv -- orice ratat poate fi un romantic.
Recunosc. Şi eu compun. Şi eu cânt. Poate sunt un antitalent. C'est la vie :) dar măcar eu le ţin pentru mine. Măcar nu le cânt pe o scenă de faţă cu nişte persoane care, poate, într-un fel, ar avea o cultură muzicală minimală astfel încât să îşi de-a seama că versurile acelea nu sunt atât de "profunde" pe cât aş crede eu că sunt.

Nu sunt un romantic. Încercările mele de a fi romantic au eşuat întotdeauna. Poate, cine ştie, într-un viitor voi reuşi şi eu să fiu un romantic ca cel care "cântă" pe scenă în gând şi face un lipsync îngrozitor de stupid. Ia să încerc şi eu să compun o melodie "romantică" care dă a manea... hmm... să vedem ce a ieşit:

"de ce m-ai părăsit... au, au, inima mea. întoarce-te la mine că nu te-am minţit... au, au, prostia mea."

Ce spuneţi? Sunt un romantic absolut, aşa-i?

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro