vineri, 12 noiembrie 2010

Adevăr particularizat al sănătăţii sufletului


Viaţa trece pe lângă noi precum trece un TGV printr-o gară a Parisului. Noi aşteptăm să ne urcăm la bord însă mereu realizăm că am uitat ceva... am uitat să ne luăm un lucru fără de care nu putem trăi. Astfel, de fiecare dată când avem urcarea programata într-un anumit moment, eşuăm să ne conformăm cu acel program şi pierdem cursa. Pierdem cursa vieţii noastre, de fiecare dată când încercăm să ne urcăm -- realizăm că uităm ceva; ne întoarcem înapoi de unde am plecat, căutăm lucrul pe care l-am uitat şi ne întoarcem în gară -- aici realizăm că trenul va fi plecat cu mult înaintea noastră.

Este uşor să susţinem că suntem călători ai vieţii acesteia, însă ne vine greu să realizăm că de fapt viaţa este cea care ne aparţine nouă, nu noi ei. În fiecare moment al vieţii noastre descoperim anumite lucruri. Ne întrebăm cum de nu am realizat acele lucruri înainte de momentul respectiv, şi, nepăsători, continuăm să facem ce ştim noi mai bine, să trăim. Viaţa este uşor de trăit daca nu o ai, însă unora le este dificil să îşi trăiască viaţa atunci când o au şi când au unica şansă de a-şi forma viaţa aşa cum îşi doresc ei, aşa cum ne dorim fiecare.


Un simplu motiv care ne-ar împiedica să avem o astfel de gândire ar fi următorul: viaţa din jurul nostru; desigur, un individ oarecare nu ar fi de acord cu o astfel de mentalitate deoarece viaţa lui este doar a lui şi există o foarte mare probabilitate ca acesta să îi desconsidere pe cei care se află în jurul lui.

Îmi amintesc, cu stupoare, acele momente din copilăria pe care am trăit-o odată -- acel moment în care stăteam şi analizam universul, lumea, Terra, şi tot ce ne înconjoara. Nu realizam de ce exist. Nu realizam cum exist. Îmi imaginam că există un "ceva" divin, mai presus de noi. Îmi imaginam ca în adâncul cerului, peste sute de aştrii şi mii de ani lumină, există cineva. Însă de fiecare data când încercam să fac lucrul ăsta mă pricopseam cu o durere de cap. Ajungeam departe, până într-un punct. Păşeam prin univers, ocoleam toate planetele, şi ajungeam într-un enorm vid, într-un negru abis. În acel moment de climax intelectual, mă regăseam în vârful universului, însă în scurt timp (mai scurt decât îmi pot imagina), mă trezeam nedumerit şi cu o durere de cap apăsătoare. Astfel, încercam să percep existenţa unei divinităţi deasupra tuturor. Încercam să-mi imaginez un alt univers -- universul perfect - universul tuturor.


Anii au trecut şi am încetat să-mi mai imaginez toate acestea. Timpul mi le-a arătat pe toate, viaţa mi le-a rezervat pe toate iar oamenii nu au încetat niciodată să îşi pună întrebări. Obişnuiam să fiu acaparat de acele ştiri groaznice (nici până acum nu le(-am) percep(ut) rostul, de ce doresc ei să ne bage în cap atâtea lucruri necurate care au loc zilnic? De ce oare nu încearcă să ne arate partea bună, pozitivă şi total optimistă a lucrurilor? Eh, realizez de ce.) -- lăsând deoparte toate omuciderile, sinuciderile şi genocidele prezentate, prostia este întotdeauna pe primul loc. Aşa a fost dintotdeauna (dintotdeauna = din '89 până în prezent), am fost infectaţi cu o mentalitate de a percepe prostia ca o metoda de amuzament -- ok, sunt de acord; însă nu sunt de acord cu promovarea primordială a prostiei -- greşesc, oare?

Se spune că sufletele nu mor niciodată. Se mai spune că există viaţă dincolo de moarte. Noi ce spunem, sau, mai bine zis, ce să credem? Minciunile adevărate sunt foarte rar întălnite, pentru că de fiecare dată când au loc se evidenţiază o contradicţie de-a dreptul perfectă, unică, şi neaşteptată! Acele minciuni adevărate ne sunt spuse în fiecare zi. Noi le percepem, subconştientul nostru este "singurul" care ne ajută să decriptăm orice informaţie pe care o primim, cu sau fără voia noastră -- minciunile adevărate se află peste tot în jurul nostru, nu avem cum să le împiedicăm, însă putem încerca să le percepem altfel, vorbind într-un mod extrem de dificil şi relatând un moment absolut ciudat al tuturor momentelor actuale.

Adevărul meu poate fi minciuna ta. Minciuna ta este adevăr pentru mine. Tot ceea ce spunem este cu adevărat ceva de-a dreptul unic şi relativ ciudat din punctul fiecăruia de vedere.

Un mic supliment la acest articol:

Reacții:

1 comentarii:

Anonim spunea...

Interesanta treaba . [Larisa C.]

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro