marți, 30 noiembrie 2010

Adevăr simplu, compus dar extrem de dificil



Iubirea este un lucru divin. Iubirea întrece tot ce spun şi voi spune oricând. Melodia aceasta caracterizează starea pe care o induce această iubire... pe care nu o voi trata în niciun fel în acest articol. De ce?

Iubirea este peste tot. Nu are o definiţie specifică. Iubirea este aici, este acolo, este în tine, în voi toţi. În noi toţi.

Iubirea nu are moment. Nu are clipă. Iubirea este omniprezentă.

Iubirea. Nimic nu este mai presus de acest cuvânt.


(vă las pe voi să consideraţi alternative ale iubirii... voi reveni în curând cu o postare completă)

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Adevăr compus românesc

Notă: Următorul articol conţine păreri atât obiective cât şi subiective, se recomandă tratarea cu indiferenţă a divergenţelor ce ar putea apărea.


Trăim într-o lume (= referindu-ne la ţara în care trăm; în momentul de faţă) în care informaţia (nivelul de cunoaştere) face diferenţa între un om normal şi un om care duce lipsă de umanitate. Astfel, există un număr restrâns de atitudini pe care le putem aborda în momentul în care ajungem să colaborăm cu astfel de oameni. Spunem că suntem informaţi atunci cand suntem siguri că ştim ceva ce (poate) ceilalţi nu ştiu, sau poate că ştiu însă nu mai există nicio diferenţă de mentalitate între noi şi restul oamenilor. Există un model în viaţa fiecăruia dintre noi, unii alegem modele perfecţioniste, alţii tindem spre idealuri de neatins, iar unii aleg să se ghideze după nişte idei preconcepute (şi parţial proaste) pentru a-şi face un drum relativ "OK" în viaţa lor şi pentru a "ocoli" şi/sau "întămpina" în moduri diverse (nerecomandabile/imorale/lipsite de judecată) care duc la concluzii şi consecinţe neaşteptate de niciuna din părţile implicate.

Există vreun leac pentru astfel de oameni, oare? Asta mă tot întreb de câţiva ani încoace. Chiar din primul moment în care am întâmpinat astfel de oameni mi-am pus un mare semn de întrebare, şi anume, oare chiar suntem făcuţi în felul acesta? Dintotdeauna ni s-a ascuns adevărul, de când mă ştiu cei care ne conduc au folosit toate mijloacele posibile ca să manipuleze masele în diverse moduri, în scopuri neorthodoxe. Revenind la problema anterioară, ne sunt prezentate, într-un mod enigmatic, nenumărate ipostaze care ne afectează atat viitorul, cât şi prezentul, poate chiar şi trecutul în cele mai multe cazuri -- dar ceea ce nu ştiu acei oameni care fac acest lucru este că mereu va exista cineva care să ridice un semn de întrebare având în vedere acele ambiguităţi pe care ni le prezintă.
imagine preluata de pe www.adevarul.ro
Televiziunea (mass-media) este pionul cel mai important al acestei manipulări. Prin intermediul televiziunii oricine are posibilitatea de a-şi forma un întreg alai de oameni pe care să îi conducă la orice oră şi în orice secundă. Toate astea pentru ce? Mai aflăm că şi şcoala din zilele noastre scoate adevăraţi zombii (în întregul sens al cuvântului) -- parafrazez spusele unui om respectabil: "Şcoala din zilele noastre scoate elevi ascultători, la locul lor, şi nerăbdători să asculte de cei din jurul lor. Elevii zilelor noastre (luând un exemplu care pare a fi mai rău decat cum era în vremea comunismului) sunt minţiţi şi manipulaţi în aşa fel încât să devină sclavii societăţii. Elevilor li se îndepărtează orice fel de bariere pentru a putea înainta în a ajuta societatea în orice mod posibil." - ok, sunt de acord, ajut societatea, este normal, doar sunt romând, aşa-i? Dar ceea ce vreau sa evidenţiez este că prin "ajutatul societăţii" nu fac decât să fiu sclavul acesteia şi să mă las manipulat de toţi "mai-marii" acesteia. Astfel de oameni ajung într-un anumit prag al vieţii lor când se întreabă: "Oare ce am realizat eu după atâta timp şi după atâta sudoare?", simplu, am realizat că muncim în folosul societăţii; realizăm că societatea îşi bate joc de noi şi realizăm că suntem minţiţi din absolut orice zonă pe care, să zicem, că odata am considerat-o total inofensivă.

Toate acestea duc la momentul în care elevii noştrii sunt obligaţi să muncească într-un asemenea mod încât nu reuşesc să se ajute pe ei, sau pe familia lor, ci primul beneficiar al produsului muncii lor va fi societatea în care trăim astăzi. Putem spune că vremea comunismului s-a dus, de mult, dar oare putem spune că toate acelea au fost doar în mintea noastră? Nu, nu putem, pentru că atunci scopul a fost unic şi de-a dreptul perfecţionist. Dar putem spune că astăzi avem un scop predefinit? Nu. Nu vom afla niciodată adevăratul scop al muncii noastre pentru societatea actuală. Dovezi clare sunt în jurul nostru, vedem pe zi ce trece cu ochii noştrii ce se alege de munca noastră. Puţini sunt cei care reuşesc să evite astfel de pierderi, iar aceştia sunt oameni absolut inteligenţi şi care ştiu ce vor de la viaţă. Cum spuneam, elevul zilelor noastre este învăţat încă de mic să fie "fan" al şefului său, să-l slăvească în orice mod cu putinţă - nu spun ca este incorect, însă este de-a dreptul inuman să fim acaparaţi cu o mulţime de idei preconcepute şi idealuri care se dovedesc a fi contravalori.

vineri, 12 noiembrie 2010

Adevăr particularizat al sănătăţii sufletului


Viaţa trece pe lângă noi precum trece un TGV printr-o gară a Parisului. Noi aşteptăm să ne urcăm la bord însă mereu realizăm că am uitat ceva... am uitat să ne luăm un lucru fără de care nu putem trăi. Astfel, de fiecare dată când avem urcarea programata într-un anumit moment, eşuăm să ne conformăm cu acel program şi pierdem cursa. Pierdem cursa vieţii noastre, de fiecare dată când încercăm să ne urcăm -- realizăm că uităm ceva; ne întoarcem înapoi de unde am plecat, căutăm lucrul pe care l-am uitat şi ne întoarcem în gară -- aici realizăm că trenul va fi plecat cu mult înaintea noastră.

Este uşor să susţinem că suntem călători ai vieţii acesteia, însă ne vine greu să realizăm că de fapt viaţa este cea care ne aparţine nouă, nu noi ei. În fiecare moment al vieţii noastre descoperim anumite lucruri. Ne întrebăm cum de nu am realizat acele lucruri înainte de momentul respectiv, şi, nepăsători, continuăm să facem ce ştim noi mai bine, să trăim. Viaţa este uşor de trăit daca nu o ai, însă unora le este dificil să îşi trăiască viaţa atunci când o au şi când au unica şansă de a-şi forma viaţa aşa cum îşi doresc ei, aşa cum ne dorim fiecare.


Un simplu motiv care ne-ar împiedica să avem o astfel de gândire ar fi următorul: viaţa din jurul nostru; desigur, un individ oarecare nu ar fi de acord cu o astfel de mentalitate deoarece viaţa lui este doar a lui şi există o foarte mare probabilitate ca acesta să îi desconsidere pe cei care se află în jurul lui.

Îmi amintesc, cu stupoare, acele momente din copilăria pe care am trăit-o odată -- acel moment în care stăteam şi analizam universul, lumea, Terra, şi tot ce ne înconjoara. Nu realizam de ce exist. Nu realizam cum exist. Îmi imaginam că există un "ceva" divin, mai presus de noi. Îmi imaginam ca în adâncul cerului, peste sute de aştrii şi mii de ani lumină, există cineva. Însă de fiecare data când încercam să fac lucrul ăsta mă pricopseam cu o durere de cap. Ajungeam departe, până într-un punct. Păşeam prin univers, ocoleam toate planetele, şi ajungeam într-un enorm vid, într-un negru abis. În acel moment de climax intelectual, mă regăseam în vârful universului, însă în scurt timp (mai scurt decât îmi pot imagina), mă trezeam nedumerit şi cu o durere de cap apăsătoare. Astfel, încercam să percep existenţa unei divinităţi deasupra tuturor. Încercam să-mi imaginez un alt univers -- universul perfect - universul tuturor.


Anii au trecut şi am încetat să-mi mai imaginez toate acestea. Timpul mi le-a arătat pe toate, viaţa mi le-a rezervat pe toate iar oamenii nu au încetat niciodată să îşi pună întrebări. Obişnuiam să fiu acaparat de acele ştiri groaznice (nici până acum nu le(-am) percep(ut) rostul, de ce doresc ei să ne bage în cap atâtea lucruri necurate care au loc zilnic? De ce oare nu încearcă să ne arate partea bună, pozitivă şi total optimistă a lucrurilor? Eh, realizez de ce.) -- lăsând deoparte toate omuciderile, sinuciderile şi genocidele prezentate, prostia este întotdeauna pe primul loc. Aşa a fost dintotdeauna (dintotdeauna = din '89 până în prezent), am fost infectaţi cu o mentalitate de a percepe prostia ca o metoda de amuzament -- ok, sunt de acord; însă nu sunt de acord cu promovarea primordială a prostiei -- greşesc, oare?

Se spune că sufletele nu mor niciodată. Se mai spune că există viaţă dincolo de moarte. Noi ce spunem, sau, mai bine zis, ce să credem? Minciunile adevărate sunt foarte rar întălnite, pentru că de fiecare dată când au loc se evidenţiază o contradicţie de-a dreptul perfectă, unică, şi neaşteptată! Acele minciuni adevărate ne sunt spuse în fiecare zi. Noi le percepem, subconştientul nostru este "singurul" care ne ajută să decriptăm orice informaţie pe care o primim, cu sau fără voia noastră -- minciunile adevărate se află peste tot în jurul nostru, nu avem cum să le împiedicăm, însă putem încerca să le percepem altfel, vorbind într-un mod extrem de dificil şi relatând un moment absolut ciudat al tuturor momentelor actuale.

Adevărul meu poate fi minciuna ta. Minciuna ta este adevăr pentru mine. Tot ceea ce spunem este cu adevărat ceva de-a dreptul unic şi relativ ciudat din punctul fiecăruia de vedere.

Un mic supliment la acest articol:

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro