vineri, 1 octombrie 2010

Adevărul numărul unu

Simplu, fara niciun fel de reţinere, ne aflăm într-o ţară în care nu putem percepe ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Complicat, printr-un gest lipsit de judecată, încercăm să ne folosim raţiunea să ne explicăm fenomenele media care au loc zi de zi, volens-nolens ajungem să fim în pas cu ultimele bârfe, ultimele noutăţi din domeniul noilor scandaluri din lumea mondenă, noile trend-uri şi noile tipuri de tipologii care ne sunt atribuite.
Este simplu, nu este complicat absolut deloc. Trăim aici pentru că aşa am fost meniţi să facem. Suntem în această ţară, în care ne tratăm con-cetăţenii ca şi cum nu i-am fi tratat deloc. Ne tratăm liderul ca şi cum nu ar fi existat.
Liderul? Avem aşa ceva? Aparent, da. Însă după cum putem observa, acest "lider aparent" de care dispune ţărişoara noastră nu pare a se conforma cu cerinţele noastre.

Dar stai! Care sunt cerinţele noastre? Niciun răspuns.
Noi, românii, dintotdeauna ne-am străduit şi au curs apele de pe noi pentru a realiza ceva. Am dat, am primit, am folosit, ne-am muncit şi am ajuns unde am ajuns. Ne-am pus la un drum cu sens unic, nu putem face stânga, nici dreapta şi nici nu ne putem întoarce. Oare este adevărat? Posibil. Parţial. De ce? Ei bine, este imposibil să nu te poţi abate de la un drum, indiferent de este cu sens unic. Mereu se vor găsi acei oameni "luminaţi" care să se întoarcă, indiferent de îi va dărâma pe ceilalţi care merg înainte, acela nu se va opri până când nu o va lua de la capăt.

Îmi amintesc de o discuţie din microbuzul dinspre staţiunea Olimp spre Mangalia, am auzit-o întămplător însă modul în care problema "justiţiei, poliţiei şi a oamenilor autoritari" a fost pusă mi-a dat de gândit. Erau doi oameni, pe care nu îi cunosc, unul din aceştia a spus, la un moment dat, că "Justiţia e ca o barieră unde oamenii mari trec peste, o încalecă, oamenii mici trec pe sub ea, iar oamenii de mijloc o lovesc din plin, însă nu ajung să treaca după aceasta.", această comparaţie mi-a ridicat un semn de întrebare, oare chiar aşa o fi?

Să analizăm.

Justiţie = barieră. Barieră? Să ne imaginăm o barieră, să luăm ca exemplu bariera de la o vamă oarecare. Este lasată jos întotdeauna, adevărat?
Oameni mari = ?
"...oamenii mari trec peste, o încalecă" - ciudat spus. Ciudată comparaţie. Adică să înţelegem, prin cultura noastră colocvială, că oamenii mari reprezintă mahării, cei sus-puşi, cei lipsiţi de scrupule.
"... oamenii mici trec pe sub" - în acel moment nu am realizat care este înţelesul acestei comparaţii, până când am avut o revelaţie. Este uşor spus că înşelătoriile sunt la tot pasul, iar şarlatanii, în timpul zilei, după estimaţia mea, sunt prezenţi printr-o formulă de un şarlatan / 50 m. Da, este simplu.
"... oamenii de mijloc" - da, ciudat. Oamenii de mijloc sunt cei care nu sunt, nu au fost şi nici nu plănuiesc să devină, în viitorul apropiat, şarlatani, mahări, moguli, "bazaţi", etichetaţi. Aceştia sunt oamenii normali. Oamenii care încearcă să găsească un motiv real vieţii lor. Oamenii care se consideră oameni normali, oamenii care sunt minţiţi de toate ziarele, de toate posturile de televiziune, şi mai ales, oamenii care sunt minţiţi de alţi oameni.

Nu ne este uşor să credem ceva. Dar nu ne este nici greu să înghiţim fiecare ştire, fiecare bârfă neimportantă, şi mai ales fiecare acuzaţie.

Oameni? România este plină de oameni care la un moment dat nu au avut pic de omenie în ei. România este condusă de nişte oameni care nu (cel puţin aşa consider eu) s-au preocupat niciodată, într-un mod real, de problema generală cu privire la ţara aceasa, sau cel puţin ce a mai rămas din ea.

Problema noastră?

Problema noastră este indiferenţa de care dăm dovadă pe zi ce trece. Momentele de prostie pe care le etalăm tot mai des. Prostia, o boală incurabilă, este tot mai des prezentă în tot ce înseamnă media. Mă puteţi contrazice, însă, deşi cei care rulează aceste posturi de televiziune, cei care se ocupă de ştiri şi cei care se documentează, deşi au facultăţi peste facultăţi la activ, se pare că sunt prea puţini care să se folosească de cunoştinţele dobândite la acestea.
De ce? Din moment ce noi suntem puşi să ne alegem un lider, noi alegem un mod care poate, la momentul respectiv, nu reprezintă cea mai buna alegere. *NOI* suntem învăţaţi să înghiţim şi să il luăm la ochi pe cel ce se afirmă. De acord. Dar noi, printr-o irascibilă prostie de moment, punem ochii pe cei care NE TOACĂ toţi bani pentru a ne intra sub manecă. Noi îi votăm pe cei care se ocupă de ei, pe cei care au bani(i noştri) pentru a-şi susţine candidatura. NOI îi alegem pe cei care să ne mănânce banii.

Şi, după toate acestea, nu este păcat?
Nu este păcat de cât muncim? Nu este păcat că din pâinea noastră trebuie să rupem ca să le scoatem foamea din stomac şi parlamentarilor? Nu este suficient că noi suntem oamenii de mijloc care, la urma urmei, tot noi avem de suferit?

Păcat. Dar eu nu pot schimba nimic, nimeni nu o poate face. Toate aceste lucruri persistă de prea mult timp iar acum este mult prea târziu să ne întoarcem pe un drum pe care am apucat deja, şi, dacă ne amintim, este cu sens unic.

Reacții:

3 comentarii:

Anonim spunea...

si asta imi place maxim. nu m-am mai intalnit de multa vreme cu partea ta filozofica :))) [Larisa]

Anonim spunea...

Interesant !pentru tine conteaza parerea cititorului?

Crys spunea...

@Anonim
Desigur, părerea cititorului contează întotdeauna pentru mine.

Voi lua în considerare indiferent de circumstanţe.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro