miercuri, 29 decembrie 2010

Adevăr... à la ProTV

Vă prezint un mic supliment pentru sfârşit de an! (asta dacă nu vă uitaţi prea des la ştiri(le ProTV) - sincer, eu nu prea mă uit :P)

Vă las pe voi să decideţi!
Acesta va fi ultimul articol pe anul acesta aşa că le doresc tuturor cititorilor mei un an nou cât mai fericit şi plin de împliniri! Multă sănătate (mai ales), fericire, bucurie, iubire şi toate cele bune!

Să ne vedem anul viitor cu bine!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Adevărul zilei: Plăcere orbitoare

Cât de ciudat ar suna, am dat peste un articol interesant care chiar merită atenţia noastră pentru că în afara faptului că este "oarecum" amuzant (facând legatura cu actul care are loc) şi m-am hotărât să vă fac cunoscută următoarea întamplare...

Pentru început... o întrebare!? - plăcerea trupească este cu adevărat o plăcere pentru mulţi oameni, aşa-i? Dar v-a trecut vreodată prin minte că plăcerea trupească poate să ducă şi la mari neplăceri?

Ok. Ce vedem în imaginea aceasta? Un cuplu - un el şi o ea, aşadar, să continuăm. Ce se ascunde în "spatele" acestei imagini?

- Momentele care vor urma, sau care au avut loc?
- Clipele incendiare dintre cei doi care s-au întamplat?
- Senzaţia de satisfacţie pe care o arată "domnişoara" din poză?

Ok, destul cu întrebările. Să dăm un răspuns concret.

-- în spatele acestei imagini se ascunde un adevăr dureros: domnul din imagine îşi pierde vederea (temporar) în timpul fiecărui act sexual pe care îl are; nu este o glumă.

Aşadar, un bărbat a fost nevoit să apeleze la ajutor medical după ce de fiecare dată când săvârşea un act sexual acesta îşi pierdea vederea, adică orbea, pentru o perioadă limitată de timp.

Pacientul îşi pierdea vederea de fiecare dată când ajungea la climax, într-un mod ciudat, acestuia nu i se întâmpla nimic asemanător în niciun alt moment în care facea orice altă activitate obositoare/intensă.

Raportul original, publicat la Departamentul Oftalmologic de la Spitalul Glostrup al Universităţii din Copenhaga, a descoperit cauza acestei condiţii ca fiind vasoconstricţia - unde pereţii muşschiului se contractă în jurul unui vas de sânge, restricţionând curgerea sângelui.

Doctorii s-au gândit în primă instanţă că o embolie ar fi cauza acestei "orbiri temporare".

Într-un sfârşit, bărbatul a fost "vindecat" cu ajutorul medicamentelor care au influenţat mărirea vaselor de sânge.

Aşadar, sexul e plăcerea plăcerilor, care duce până şi la orbire...


Articol preluat de pe dailymail.co.uk.

luni, 6 decembrie 2010

Adevărul zilei.

Este un adevăr profund că suntem născuţi ca să trăim. Trăim ca viaţa noastră să capete sens. Iar viaţa noastră este aparent simplă, dar complicată.

Lăsând toate cuvintele inutile deoparte, următoarea piesă merită ascultată, până şi mie mi-a plăcut.


Ţineţi la curent -- vă promit un articol apetisant în următoarele zile.
Până atunci, numai bine!

joi, 2 decembrie 2010

Adevăr şocant: căsătorie între mamifere


Un tânăr din Toowoomba a oficiat cununia cu partenerul său de viaţă, câinele său drag, un labrador de 5 ani, aceasta având loc în urmă cu două zile.

Pentru prima oară pentru oraşul Garden City, întregul eveniment a avut loc la parcul Laurel Bank cununia cei doi, Joseph Guiso şi Honey (un labrador pe care Joseph l-a adoptat în urmă cu 5 ani).

La această celebrare au fost prezenţi/au participat 30 din prietenii apropiaţi ai "cuplului" precum şi membrii ai familiei.

"Eşti cea mai bună prietenă a mea şi îmi faci fiecare parte din orice zi mai bună," - unul dintre jurămintele domnului Guiso.

De asemenea, Guiso ţinea să precizeze că "Nu este nimic de natură sexuală", asigurându-i pe trecători, şi că "Este doar iubire pură.".

Cuplul plănuieşte o scurtă lună de miere către unul din parcurile din Toowoomba.

Sursă: http://www.thechronicle.com.au/story/2010/12/01/man-marrys-dog-city-first-toowoomba/

marți, 30 noiembrie 2010

Adevăr simplu, compus dar extrem de dificil



Iubirea este un lucru divin. Iubirea întrece tot ce spun şi voi spune oricând. Melodia aceasta caracterizează starea pe care o induce această iubire... pe care nu o voi trata în niciun fel în acest articol. De ce?

Iubirea este peste tot. Nu are o definiţie specifică. Iubirea este aici, este acolo, este în tine, în voi toţi. În noi toţi.

Iubirea nu are moment. Nu are clipă. Iubirea este omniprezentă.

Iubirea. Nimic nu este mai presus de acest cuvânt.


(vă las pe voi să consideraţi alternative ale iubirii... voi reveni în curând cu o postare completă)

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Adevăr compus românesc

Notă: Următorul articol conţine păreri atât obiective cât şi subiective, se recomandă tratarea cu indiferenţă a divergenţelor ce ar putea apărea.


Trăim într-o lume (= referindu-ne la ţara în care trăm; în momentul de faţă) în care informaţia (nivelul de cunoaştere) face diferenţa între un om normal şi un om care duce lipsă de umanitate. Astfel, există un număr restrâns de atitudini pe care le putem aborda în momentul în care ajungem să colaborăm cu astfel de oameni. Spunem că suntem informaţi atunci cand suntem siguri că ştim ceva ce (poate) ceilalţi nu ştiu, sau poate că ştiu însă nu mai există nicio diferenţă de mentalitate între noi şi restul oamenilor. Există un model în viaţa fiecăruia dintre noi, unii alegem modele perfecţioniste, alţii tindem spre idealuri de neatins, iar unii aleg să se ghideze după nişte idei preconcepute (şi parţial proaste) pentru a-şi face un drum relativ "OK" în viaţa lor şi pentru a "ocoli" şi/sau "întămpina" în moduri diverse (nerecomandabile/imorale/lipsite de judecată) care duc la concluzii şi consecinţe neaşteptate de niciuna din părţile implicate.

Există vreun leac pentru astfel de oameni, oare? Asta mă tot întreb de câţiva ani încoace. Chiar din primul moment în care am întâmpinat astfel de oameni mi-am pus un mare semn de întrebare, şi anume, oare chiar suntem făcuţi în felul acesta? Dintotdeauna ni s-a ascuns adevărul, de când mă ştiu cei care ne conduc au folosit toate mijloacele posibile ca să manipuleze masele în diverse moduri, în scopuri neorthodoxe. Revenind la problema anterioară, ne sunt prezentate, într-un mod enigmatic, nenumărate ipostaze care ne afectează atat viitorul, cât şi prezentul, poate chiar şi trecutul în cele mai multe cazuri -- dar ceea ce nu ştiu acei oameni care fac acest lucru este că mereu va exista cineva care să ridice un semn de întrebare având în vedere acele ambiguităţi pe care ni le prezintă.
imagine preluata de pe www.adevarul.ro
Televiziunea (mass-media) este pionul cel mai important al acestei manipulări. Prin intermediul televiziunii oricine are posibilitatea de a-şi forma un întreg alai de oameni pe care să îi conducă la orice oră şi în orice secundă. Toate astea pentru ce? Mai aflăm că şi şcoala din zilele noastre scoate adevăraţi zombii (în întregul sens al cuvântului) -- parafrazez spusele unui om respectabil: "Şcoala din zilele noastre scoate elevi ascultători, la locul lor, şi nerăbdători să asculte de cei din jurul lor. Elevii zilelor noastre (luând un exemplu care pare a fi mai rău decat cum era în vremea comunismului) sunt minţiţi şi manipulaţi în aşa fel încât să devină sclavii societăţii. Elevilor li se îndepărtează orice fel de bariere pentru a putea înainta în a ajuta societatea în orice mod posibil." - ok, sunt de acord, ajut societatea, este normal, doar sunt romând, aşa-i? Dar ceea ce vreau sa evidenţiez este că prin "ajutatul societăţii" nu fac decât să fiu sclavul acesteia şi să mă las manipulat de toţi "mai-marii" acesteia. Astfel de oameni ajung într-un anumit prag al vieţii lor când se întreabă: "Oare ce am realizat eu după atâta timp şi după atâta sudoare?", simplu, am realizat că muncim în folosul societăţii; realizăm că societatea îşi bate joc de noi şi realizăm că suntem minţiţi din absolut orice zonă pe care, să zicem, că odata am considerat-o total inofensivă.

Toate acestea duc la momentul în care elevii noştrii sunt obligaţi să muncească într-un asemenea mod încât nu reuşesc să se ajute pe ei, sau pe familia lor, ci primul beneficiar al produsului muncii lor va fi societatea în care trăim astăzi. Putem spune că vremea comunismului s-a dus, de mult, dar oare putem spune că toate acelea au fost doar în mintea noastră? Nu, nu putem, pentru că atunci scopul a fost unic şi de-a dreptul perfecţionist. Dar putem spune că astăzi avem un scop predefinit? Nu. Nu vom afla niciodată adevăratul scop al muncii noastre pentru societatea actuală. Dovezi clare sunt în jurul nostru, vedem pe zi ce trece cu ochii noştrii ce se alege de munca noastră. Puţini sunt cei care reuşesc să evite astfel de pierderi, iar aceştia sunt oameni absolut inteligenţi şi care ştiu ce vor de la viaţă. Cum spuneam, elevul zilelor noastre este învăţat încă de mic să fie "fan" al şefului său, să-l slăvească în orice mod cu putinţă - nu spun ca este incorect, însă este de-a dreptul inuman să fim acaparaţi cu o mulţime de idei preconcepute şi idealuri care se dovedesc a fi contravalori.

vineri, 12 noiembrie 2010

Adevăr particularizat al sănătăţii sufletului


Viaţa trece pe lângă noi precum trece un TGV printr-o gară a Parisului. Noi aşteptăm să ne urcăm la bord însă mereu realizăm că am uitat ceva... am uitat să ne luăm un lucru fără de care nu putem trăi. Astfel, de fiecare dată când avem urcarea programata într-un anumit moment, eşuăm să ne conformăm cu acel program şi pierdem cursa. Pierdem cursa vieţii noastre, de fiecare dată când încercăm să ne urcăm -- realizăm că uităm ceva; ne întoarcem înapoi de unde am plecat, căutăm lucrul pe care l-am uitat şi ne întoarcem în gară -- aici realizăm că trenul va fi plecat cu mult înaintea noastră.

Este uşor să susţinem că suntem călători ai vieţii acesteia, însă ne vine greu să realizăm că de fapt viaţa este cea care ne aparţine nouă, nu noi ei. În fiecare moment al vieţii noastre descoperim anumite lucruri. Ne întrebăm cum de nu am realizat acele lucruri înainte de momentul respectiv, şi, nepăsători, continuăm să facem ce ştim noi mai bine, să trăim. Viaţa este uşor de trăit daca nu o ai, însă unora le este dificil să îşi trăiască viaţa atunci când o au şi când au unica şansă de a-şi forma viaţa aşa cum îşi doresc ei, aşa cum ne dorim fiecare.


Un simplu motiv care ne-ar împiedica să avem o astfel de gândire ar fi următorul: viaţa din jurul nostru; desigur, un individ oarecare nu ar fi de acord cu o astfel de mentalitate deoarece viaţa lui este doar a lui şi există o foarte mare probabilitate ca acesta să îi desconsidere pe cei care se află în jurul lui.

Îmi amintesc, cu stupoare, acele momente din copilăria pe care am trăit-o odată -- acel moment în care stăteam şi analizam universul, lumea, Terra, şi tot ce ne înconjoara. Nu realizam de ce exist. Nu realizam cum exist. Îmi imaginam că există un "ceva" divin, mai presus de noi. Îmi imaginam ca în adâncul cerului, peste sute de aştrii şi mii de ani lumină, există cineva. Însă de fiecare data când încercam să fac lucrul ăsta mă pricopseam cu o durere de cap. Ajungeam departe, până într-un punct. Păşeam prin univers, ocoleam toate planetele, şi ajungeam într-un enorm vid, într-un negru abis. În acel moment de climax intelectual, mă regăseam în vârful universului, însă în scurt timp (mai scurt decât îmi pot imagina), mă trezeam nedumerit şi cu o durere de cap apăsătoare. Astfel, încercam să percep existenţa unei divinităţi deasupra tuturor. Încercam să-mi imaginez un alt univers -- universul perfect - universul tuturor.


Anii au trecut şi am încetat să-mi mai imaginez toate acestea. Timpul mi le-a arătat pe toate, viaţa mi le-a rezervat pe toate iar oamenii nu au încetat niciodată să îşi pună întrebări. Obişnuiam să fiu acaparat de acele ştiri groaznice (nici până acum nu le(-am) percep(ut) rostul, de ce doresc ei să ne bage în cap atâtea lucruri necurate care au loc zilnic? De ce oare nu încearcă să ne arate partea bună, pozitivă şi total optimistă a lucrurilor? Eh, realizez de ce.) -- lăsând deoparte toate omuciderile, sinuciderile şi genocidele prezentate, prostia este întotdeauna pe primul loc. Aşa a fost dintotdeauna (dintotdeauna = din '89 până în prezent), am fost infectaţi cu o mentalitate de a percepe prostia ca o metoda de amuzament -- ok, sunt de acord; însă nu sunt de acord cu promovarea primordială a prostiei -- greşesc, oare?

Se spune că sufletele nu mor niciodată. Se mai spune că există viaţă dincolo de moarte. Noi ce spunem, sau, mai bine zis, ce să credem? Minciunile adevărate sunt foarte rar întălnite, pentru că de fiecare dată când au loc se evidenţiază o contradicţie de-a dreptul perfectă, unică, şi neaşteptată! Acele minciuni adevărate ne sunt spuse în fiecare zi. Noi le percepem, subconştientul nostru este "singurul" care ne ajută să decriptăm orice informaţie pe care o primim, cu sau fără voia noastră -- minciunile adevărate se află peste tot în jurul nostru, nu avem cum să le împiedicăm, însă putem încerca să le percepem altfel, vorbind într-un mod extrem de dificil şi relatând un moment absolut ciudat al tuturor momentelor actuale.

Adevărul meu poate fi minciuna ta. Minciuna ta este adevăr pentru mine. Tot ceea ce spunem este cu adevărat ceva de-a dreptul unic şi relativ ciudat din punctul fiecăruia de vedere.

Un mic supliment la acest articol:

vineri, 1 octombrie 2010

Adevărul numărul unu

Simplu, fara niciun fel de reţinere, ne aflăm într-o ţară în care nu putem percepe ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Complicat, printr-un gest lipsit de judecată, încercăm să ne folosim raţiunea să ne explicăm fenomenele media care au loc zi de zi, volens-nolens ajungem să fim în pas cu ultimele bârfe, ultimele noutăţi din domeniul noilor scandaluri din lumea mondenă, noile trend-uri şi noile tipuri de tipologii care ne sunt atribuite.
Este simplu, nu este complicat absolut deloc. Trăim aici pentru că aşa am fost meniţi să facem. Suntem în această ţară, în care ne tratăm con-cetăţenii ca şi cum nu i-am fi tratat deloc. Ne tratăm liderul ca şi cum nu ar fi existat.
Liderul? Avem aşa ceva? Aparent, da. Însă după cum putem observa, acest "lider aparent" de care dispune ţărişoara noastră nu pare a se conforma cu cerinţele noastre.

Dar stai! Care sunt cerinţele noastre? Niciun răspuns.
Noi, românii, dintotdeauna ne-am străduit şi au curs apele de pe noi pentru a realiza ceva. Am dat, am primit, am folosit, ne-am muncit şi am ajuns unde am ajuns. Ne-am pus la un drum cu sens unic, nu putem face stânga, nici dreapta şi nici nu ne putem întoarce. Oare este adevărat? Posibil. Parţial. De ce? Ei bine, este imposibil să nu te poţi abate de la un drum, indiferent de este cu sens unic. Mereu se vor găsi acei oameni "luminaţi" care să se întoarcă, indiferent de îi va dărâma pe ceilalţi care merg înainte, acela nu se va opri până când nu o va lua de la capăt.

Îmi amintesc de o discuţie din microbuzul dinspre staţiunea Olimp spre Mangalia, am auzit-o întămplător însă modul în care problema "justiţiei, poliţiei şi a oamenilor autoritari" a fost pusă mi-a dat de gândit. Erau doi oameni, pe care nu îi cunosc, unul din aceştia a spus, la un moment dat, că "Justiţia e ca o barieră unde oamenii mari trec peste, o încalecă, oamenii mici trec pe sub ea, iar oamenii de mijloc o lovesc din plin, însă nu ajung să treaca după aceasta.", această comparaţie mi-a ridicat un semn de întrebare, oare chiar aşa o fi?

Să analizăm.

Justiţie = barieră. Barieră? Să ne imaginăm o barieră, să luăm ca exemplu bariera de la o vamă oarecare. Este lasată jos întotdeauna, adevărat?
Oameni mari = ?
"...oamenii mari trec peste, o încalecă" - ciudat spus. Ciudată comparaţie. Adică să înţelegem, prin cultura noastră colocvială, că oamenii mari reprezintă mahării, cei sus-puşi, cei lipsiţi de scrupule.
"... oamenii mici trec pe sub" - în acel moment nu am realizat care este înţelesul acestei comparaţii, până când am avut o revelaţie. Este uşor spus că înşelătoriile sunt la tot pasul, iar şarlatanii, în timpul zilei, după estimaţia mea, sunt prezenţi printr-o formulă de un şarlatan / 50 m. Da, este simplu.
"... oamenii de mijloc" - da, ciudat. Oamenii de mijloc sunt cei care nu sunt, nu au fost şi nici nu plănuiesc să devină, în viitorul apropiat, şarlatani, mahări, moguli, "bazaţi", etichetaţi. Aceştia sunt oamenii normali. Oamenii care încearcă să găsească un motiv real vieţii lor. Oamenii care se consideră oameni normali, oamenii care sunt minţiţi de toate ziarele, de toate posturile de televiziune, şi mai ales, oamenii care sunt minţiţi de alţi oameni.

Nu ne este uşor să credem ceva. Dar nu ne este nici greu să înghiţim fiecare ştire, fiecare bârfă neimportantă, şi mai ales fiecare acuzaţie.

Oameni? România este plină de oameni care la un moment dat nu au avut pic de omenie în ei. România este condusă de nişte oameni care nu (cel puţin aşa consider eu) s-au preocupat niciodată, într-un mod real, de problema generală cu privire la ţara aceasa, sau cel puţin ce a mai rămas din ea.

Problema noastră?

Problema noastră este indiferenţa de care dăm dovadă pe zi ce trece. Momentele de prostie pe care le etalăm tot mai des. Prostia, o boală incurabilă, este tot mai des prezentă în tot ce înseamnă media. Mă puteţi contrazice, însă, deşi cei care rulează aceste posturi de televiziune, cei care se ocupă de ştiri şi cei care se documentează, deşi au facultăţi peste facultăţi la activ, se pare că sunt prea puţini care să se folosească de cunoştinţele dobândite la acestea.
De ce? Din moment ce noi suntem puşi să ne alegem un lider, noi alegem un mod care poate, la momentul respectiv, nu reprezintă cea mai buna alegere. *NOI* suntem învăţaţi să înghiţim şi să il luăm la ochi pe cel ce se afirmă. De acord. Dar noi, printr-o irascibilă prostie de moment, punem ochii pe cei care NE TOACĂ toţi bani pentru a ne intra sub manecă. Noi îi votăm pe cei care se ocupă de ei, pe cei care au bani(i noştri) pentru a-şi susţine candidatura. NOI îi alegem pe cei care să ne mănânce banii.

Şi, după toate acestea, nu este păcat?
Nu este păcat de cât muncim? Nu este păcat că din pâinea noastră trebuie să rupem ca să le scoatem foamea din stomac şi parlamentarilor? Nu este suficient că noi suntem oamenii de mijloc care, la urma urmei, tot noi avem de suferit?

Păcat. Dar eu nu pot schimba nimic, nimeni nu o poate face. Toate aceste lucruri persistă de prea mult timp iar acum este mult prea târziu să ne întoarcem pe un drum pe care am apucat deja, şi, dacă ne amintim, este cu sens unic.

luni, 20 septembrie 2010

Un proiect ambiţios

De câteva zile m-am hotărât să încep un proiect pe interfaţă de blog cu tema de dezbatere liberă şi personalizată a problemelor naţionale, respectiv internaţionale.

Proiectul, care va fi rulat sub forma website-ului www.adevar.net presupune ca acest blog (actual: blog personal deţinut de mine) să fie schimbat (practic, readus la viaţă) în mod total - stilul în care articolele precedente au fost postate să fie schimbat radical.

Asta presupune ca eu să tratez acest blog ca un proiect public şi sa incetez să mai postez articole personale (decât in cazuri excepţionale) şi să încep să scriu într-un mod mai elevat (faţă de modul în care am scris până acum) pentru a capta atenţia şi pentru a ajunge la subiect/geneza acestuia şi nu în ultimul rand, pentru a face o bună analiză a subiectului actual.

În principiu, doresc să aflu părerea voastră, ce credeţi, dacă e OK, în regulă, şi dacă ar fi un lucru bun să incep acest proiect aici, pe actualul blog.


Aştept răspunsul vostru prin completarea sondajului din partea dreaptă.
Vă mulţumesc!

duminică, 7 februarie 2010

Insigh(ts)

Incet, dar sigur, realizez ca azi e/a fost Duminica. Greu, dar cu rapiditate, descopar ca nimic nu se compara cu o dimineata de 'Iarna' in dragul nostru oras Mangalia. Ehm, cred ca blufez, ce am scris pana acum imi aminteste de compunerea pentru profu' de romana. Ok, gata cu aiurelile, sa trecem la subiect. Vag, imi amintesc niste intamplari lipsite de noima de acum cativa ani. Reusesc sa 'redescopar' acele nopti in care visam intamplari care vor fi avut loc intr-un viitor apropiat. Vise, premonitii, sau ce-or fi fost, uneori ma intreb de ce le-am avut. Ma gandesc daca cumva, prin anumite fapte pe care le-am savarsit, nu s-ar mai fi indeplinit acele 'vise' si nu as mai fi avut senzatia ca imi cunosc viitorul. Desi nu mi-l cunosc.


Imi amintesc, parca ar fi fost chiar ieri, anul 2009, luna Septembrie, ziua 15... sau 14... (ma rog), imi imaginam cat de repede o sa treaca anul respectiv si cat de repede o sa ajung in al doilea semestru. Iar acum, uite-ma aici. A trecut. S-a dus. De ce? Nu vreau sa nu treaca dar nu vreau nici sa stea. Nu, nu vreau. Sau poate ca vreau. De ce vreau? Nu stiu de ce vreau. Vreau sa imi pot da seama odata de ce nu pot ceva ce pot in cel mai ciudat mod cu putinta si totusi nu pot pentru ca ma simt neputincios. Da, blufez din nou. Imi amintesc acei ani in care imi imaginam ce o sa fiu in anii ce vor fi urmat. Imi imaginam ca nu mi-as fi putut imagina niciodata ca voi fi pregatit sa infrunt o noua provocare. Credeam ca nimic altceva nu se compara cu timpul pierdut in fata blocului, cu nenumaratele injuraturi pe care le auzeam de la indivizi fara minte si lipsiti de respect; Regret ca nu pot regreta nimic din ceea ce am facut. Am facut ceea ce voi fi regretat mereu si nimic n-ar putea fi intampinat altfel decat intr-un mod ciudat, intr-un mod in care nici eu nu imi pot da seama de cele intamplate. Destul cu tampeniile astea.

Dupa toate cele scrise mai sus nu pot ajunge decat la o concluzie care ma lasa fara cuvinte si care nu ma poate afecta mai mult decat anii ce vor fi fost si ce vor urma. Timpul pierdut m-a adus la varsta actuala, injuraturile indivizilor inculti m-au trezit la realitate iar anii de copil adolescentin s-au terminat de ceva vreme. Nu ma simt mai altfel decat ma simteam acum cativa ani. Poate ca tot ce s-a intamplat mi-a oferit o oportunitate de a ma gandi si la ce va urma, de a ma dumeri si cu tot ce se intampla in acest moment.
Pana si mie imi lipsea un articol scris cu un inceput (fara sens) si cu un sfarsit (care te baga intr-o ceata cuprinzatoare) care nu te face sa te gandesti decat la un singur lucru: acel 'ceva' ce nu e nimic altceva decat un ceva infiorator de stupid.
Cam asta este tot pentru azi.

I love my rock angel. I don't care what others say as long as she's by my side. We'll gonna rock together, sweetie!

luni, 1 februarie 2010

In fapt, de drept

Intr-un sfarsit ajung si eu la butonul 'Postare nouă' de pe meniul back-ened de la blogul acesta. Ok, scriu ceva, da, m-am decis sa scriu ceva (in special dupa acele comentarii care ma 'incurajeaza' sa mai vin si eu cu ceva 'nou'). NOU? Yeps, de ce nu, in fiecare zi descopar ceva nou si sunt incantat de faptul ca viitorul -- aspiratii noi -- si, desigur, nerabdarea arzatoare de a descoperi ceva nou.

Speaking of which --> incep sa detest din ce in ce mai mult prostia omeneasca - de ce? Ei bine, luand in considerare TOTI facotrii 'de mediu' din ultima perioada -> incepand cu ignoranta omeneasca pana la faptul ca UN INSPECTOR ISJ nu este in stare sa dea un anunt (care deobicei se dadea intr-un interval de 2-4 zile) cu rezultatele de la Olimpiada Locala de Informatica (care a avut loc saptamana trecuta -- a.k.a. 21 Ianuarie), incompetenta de care dau dovada acesti oameni ma sperie. Inteleg -- trece o saptaman, dar, totusi, SCRIE SI TU CEVA ca sa nu stam ca prostii sa verificam forumul isjcta.ro in fiecare zi ca sa vedem daca doamna inspectoare a postat rezultatele. In ce suspans ne tii tu pe noi, stimata doamna.

Adevarul adevarat este ca deja mi s-a acrit de ISJ-ul din Constanta, toate facute cu o abrambureala totala, inspectori deveniti/promovati peste noapte, e o ciudatenie totala (nu ca ar fi ceva nou) ceea ce se intampla in ziua de azi in tara noastra draga.



Am auzit refrenul de la melodia asta la radio (acum vreo 30 de minute) si de atunci o tot ascult, e interesanta. Revenind la aburelile specifice -- sunt in vacanta, stau, incerc sa ma gandesc ce mai am de facut si intre timp mai gandesc ce aproape am terminat de facut. Insa pe departe de dureros a fost si momentul in care am stat cateva ore bune sa iau un site (folosind joomla! suite) ca sa-l fac, intr-un sfarsit, dupa un delay de aproximativ 6 luni de zile. Genial, nu-i asa? In plus, mi-am exersat aptitudinile in PHP, yeah, it was pretty cool, m-am stresat la o chestie timp de juma' de ora pana sa-mi dau seama ca puteam sa folosesc functia "mysql_error()" ca sa pot afisa eroarea care ma tot seca, si, desigur, dupa cum ma asteptam, era o litera (in loc sa folosesc pluralul, eu foloseam singuralul) -- sa nu te enervezi cand vezi asa ceva, huh? =)

Yeah, destul cu aiurelile astea. Stau si ma gandesc cum nu ma pot gandii la nimic altceva decat la tine. Analizand acest(e) fapt(e) ajung la concluzia ca nu mi s-a mai intamplat asa ceva de foarte mult timp (poate chiar niciodata) --> cand sunt cu tine simt ca nu doresc sa simt nimic altceva decat ceea ce simt pentru tine -- Doamne, suna complicat, asa-i? Eh, sincer vorbind -- si stiintific <> dragostea e un 'ceva' divin --> utilizand chestiile pe care le-am invatat la Logica (si Matematica) anu' trecut --> tu esti o fiinta divina, yeah, that's true.

Ok, recunosc, urasc si ceva. Urasc drumurile infecte din Mangalia, nu realizez cum un oras poate sa aibe astfel de drumuri pline cu noroi (asta, desigur, dupa 'marea ninsoare') -- si na, nu invinovatesc pe nimeni, dar totusi, daca s-a inrautatit vremea asta nu inseamna ca tre' sa ne doara in cot si sa nu facem nimic, deci MOR cand vad oameni care isi curata potecile si ARUNCA(u) zapada pe SOSEA ca niste neghiobi si oameni fara minte -- vorbesc de cei care arunca zapada in MIJLOCUL soselei formand mormane de zapada.

Ok, cam asta e tot deocamdata, o sa mai revin, cred, cu ceva noutati cand o sa prind momentul potrivit. Have fun.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Regasire partiala - pt. II

Suntem in 2010... da... Au trecut toti acesti ani, stau si analizez toate lucrurile alea, I only end up thinking of you. Yeah, you, you and you, all of you. S-au intamplat multe anii astia, m-am 'intamplat si eu' de foarte multe ori si am reusit sa realizez ca ma pot realiza intr-un mod convenabil, atat pentru mine, cat si pentru cei din jurul meu. Am parcurs toate stagiile necesare unui om sa se cunoasca pe sine insusi, am parcurs toate drumurile catre cunoastere care mi-au fost puse la dispozitie, si da, am parcurs fiecare etapa necesara simturilor, fiecarui simt, fiecarei atitudini, fiecarui sentiment. Niciodata n-am sa mai cred ca viata e intamplatoare sau ca trebuie sa ne asteptam la lucruri bune si numai la bucurii, nu, fiecare experienta mi-a concluzionat toate ipotezele pe care le stabilisem, iar fiecare experienta mi-a oferit o noua perspectiva asupra vietii, asupra viitorului si, nu in ultimul rand, asupra mea, ca om in pragul dezvoltarii sale.

Sunt multe de spus, sunt multe de povestit, dar ce sens ar mai avea o poveste care este spusa intr-un mod ciudat, o poveste care contine adevar, o poveste adevarata, ce rost ar mai avea daca tot ce auzim se adevereste, ca prin minune, si ajungem sa stim tot ce se afla in jurul nostru. Cum ne-am mai simti daca n-am avea ce sa mai aflam, daca nu am mai fi 'suspecti' in felul nostru de a fi, daca nu am mai putea fi 'investigatori' si daca am fi iertati pentru tot ce am facut? Ce sens ar mai avea viata fara nimic nou de descoperit? Stiu ca ar fi o dezamagire totala daca am ajunge la varful celui mai intalt munte din viata noastra -- propriul nostru orgoliu. Atunci am putea spune "da, hai s-o facem, hai, ce avem de pierdut?" -- dar de ce oare nu avem noi posibilitatea de a privi in profunzime un anume lucru? De ce nu ne putem controla atunci cand este nevoie si de ce putem actiona atunci cand nu este nevoie? Oportunitatea este omniprezenta, insa daca noi nu reusim sa descoperim adevarul sau sens... nu prea putem face foarte multe ca sa o 're-primim'.

Opreste-te pentru un moment si uite-te in jurul tau, da, cu tine vorbesc. Poti citii in continuare, sau nu, este alegerea ta, acum ai posibilitatea de a alege. Vei alege ce vei crede ca este de cuviinta insa poate te vei gandii "Daca as fi ales cealalta cale unde as fi ajuns?", da, intrebari asemanatoare cu aceasta ma macina mereu, in mod continuu.

Intr-un sfarsit noi trebuie sa ne urmam propria cale, propriile visuri si propria viata. Nu trebuie sa ne gandim la nimicuri irelevante care ne-ar putea strica bunul mers al vietii.

Va doresc tuturor un an nou plin de fericire si sanatate familiilor voastre, sa aveti parte de tot ce va doriti si fie ca acest an sa fie mai bun decat toate celelalte la un loc.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro