miercuri, 31 octombrie 2007

Treamburi Luna

Ok, ziua de azi a fost misto, adica misto de tot =)) asta poti zice mereu cand iei 10 in lucrare la Geografie, cea mai grea materie =)) haha, e grea atunci cand e mult de invatat :|
Oricum, pot spune ca a fost destul de bine. Deci, ma jur, nu am facut proiectul, adica nu m-am straduit sa iasa bine, dar a iesit oricum, pentru profa de biologie, am facut un proiect in POWERPOINT, desigur, nu m-am straduit sa-l fac perfect, insa ea la ales ca fiind cel mai atractiv dintre toate, oricum, a fost bine. Dar, cel mai ciudat, imi spune ea ieri ca azi trebuie sa il prezint, sa il prezint in timp ce unii se uita la mine (ma rog asta era de inteles), oricum, am asteptat, si intr-un sfarsit, am ajuns in sala de festivitati.
'Marea' incepere urma sa inceapa, deci, culmea culmilor, la 1 FIX, s-a luat curentul, DECI PENAL! Cel mai tampit lucru a fost ca a durat, nu a fost doar pe moment, in jur de juma' de ora. Pana la urma s-au apucat oamenii sa citeasca referate, chestii.
Intr-un sfarsit a venit curentul, nu e mult de povestit, deoarece cand s-a ajuns la prezentarea mea, nu a mai fost nevoie sa merg, dar totusi acum am resentimente deoarece retardsii de la PC nu au mai marit TIMER-ul de schimbare, dar oricum pagina cu Credite a fost cea mai reusita... macar aia a iesit.
Si asa, viata merge mai departe.

marți, 30 octombrie 2007

In club, cu tine

Momente dedicate solitudinii sulfetesti blufate de catre mireasma invatatului si starea paralela cu timpul care trece din ce in ce mai rapid.
In timp ce fredonez un cantec de dor, de jale, intr-un fel, desigur nu este doina, un fel de POP, desigur nu ascult asa ceva decat in stari primoniale.
Desigur, dupa pauze "indelungate" deoarece in timp ce scriu, nu numai ca ma gandesc, dar mai imi si pregatesc ce am de facut pentru maine, si asta este destul de enervant, desigur.
"Viata este destul de plictisitoare", asta zice mereu, toata lumea, motivul acestui 'lucru' este ca nu putem sa constientizam adevarata valoare a oamenilor, nu ne putem imagina cat de bine, sau cat de rau putem face prin ceea ce spunem, prin ceea ce gandim si mai ales prin ceea ce actionam.
Eu nu sunt decat un simplu calator etern al vietii, nu sunt decat un simplu gardian al abisului nimic, nu pot constientiza decat ca viata merge mai departe si ca eu fac parte din ea, sau ea din mine, lucruri oarecum ciudate.
Ce subiect interesant, 'viata', m-as gandi la un viitor articol despre asa numita 'Viata', dar ce stiu eu ...

luni, 29 octombrie 2007

Imi plac gandurile mele/tale

<- Ce repede a trecut vara, si ce multe amintiri au ramas.
Cu o durere insuportabila de ochi, cu o durere nemaiauzita de cap, cu o cunostinta peste limita INCARCATA, desigur, dupa 5 ore de invatat intens, mai precis: 2 ore tema mate, o ora Romana, 2 ore INVATAT Geografie, 4 GRUPE din Carpatii Meridionali, DE CE EU ? :| Un lucru e bine, ma bucur ca am terminat, in sfarsit, a fost ce a fost, dar pana la urma am reusit sa termin.
Desigur asta mai este si motivul pentru care nu am postat azi nimic, pentru care nu am avut timp sa 'chatuiesc' sau sa 'hackuiesc' pe IRC sau Y!M, anyway, un lucru e sigur, ma simt mai bine in urma lucrurilor care mi sau intamplat. Sa speram ca seara asta va fi pasnica, mi-am planuit sa vizionez cateva episoade din SP, ca altceva nu e de facut.
Si, in final, indraznesc sa inchei cu fraza: "Si/Vreau sa ma iubesti chiar daca imi plac doar sfarcurile tale,"

Imi plac ochii tai,
Dar mai mult imi plac sfarcurile tale
Imi plac pasii tai,

Dar mai mult imi plac soldurile tale,

[...]
Imi plac sanii tai
Dar mai mult imi plac gandurile tale

Stiu ca nu ma crezi

Dar sunt... ca niste petale
.

duminică, 28 octombrie 2007

Prima Casatorie Virtuala

UnderNET IRC Networking

[19:17:23] * Now talking in #Chapel
[19:17:23] * Topic is 'Wedding To Take Place In 90 MINUTES. w00000t www.undernet.org / www.irc-junkie.org / www.mircscripts.us / www.mirc.net / http://undernetwedding.skypeirc.com'
[19:17:23] * Set by Huggins on Sun Oct 28 18:27:03

Asta e primul topic pe care l-am vazut cand am intrat, ok, am fost banat, dar cand am reintrat asa zisa nunta incepuse ...
Mire - Huggings - Located in Britain, din cate am auzit
Mireasa - DeeGee` - Located in Chicago, din surse sigure.
Parinte/Preot - FtherZima
Tatal Miresei - El_Rey

*

[19:40:04] [@wakco] 20 minutes and counting
X quotes:
[19:35:41] [@X] wow, so many of you :)
[20:18:24] [@X] I object!... oh wait, you're not bots, ignore me
[20:38:34] [@X] Fast talker, how do you think he got her to agree to all this... ewps sorry

*
[20:44:36] -FtherZima:#Chapel- People of IRC, It is my horror to give to you, Mr and Mrs DeeGee
[20:44:42] <@FtherZima> People of IRC, It is my horror to give to you, Mr and Mrs DeeGee
[20:44:48] <@FtherZima> May they suffer as much as everyone else who has made this mistake.
[20:44:58] * DeeGee` is now known as MrsDeeGee
[20:45:02] * Huggins is now known as MrDeeGee

Si mai interesant a fost faptul ca el a luat numele fetei, oricum, a fost distractiv, priviti un mic interview acordat de catre mine :

Session Start: Sun Oct 28 20:36:20 2007
Session Ident: DeeGee`
[20:36:20] -> Server: whois DeeGee` DeeGee`
-
[20:36:21] DeeGee` is ~dg@DumbGirL.users.undernet.org * DeeGee
[20:36:21] DeeGee` on @#Chapel @#honeymoon
[20:36:21] DeeGee` using *.undernet.org The Undernet Underworld
[20:36:21] DeeGee` is logged in as DumbGirL
[20:36:21] DeeGee` has been idle 5secs, signed on Sun Oct 28 19:03:55
[20:36:21] DeeGee` End of /WHOIS list.
-
[20:37:00] [crys] Esti tare :)
[20:37:06] [deegee`] :))))))
[20:37:20] [crys] Keep it this way.
[20:37:22] [crys] Casa de BCA!
[20:38:03] [crys] Sau mai bine zis, "Sa aveti parte de un canal fara spammeri!" =)
[20:38:13] [deegee`] mersi
[20:38:14] [deegee`] :)
-
[20:45:09] [crys] Parca tu trebuia sa iei numele baiatului
[20:45:10] [crys] Oh da
[20:45:18] [mrsdeegee] lol
[20:45:20] [mrsdeegee] :))))))
[20:45:22] [crys] :D
[20:45:25] [crys] Interesant
[20:45:39] [crys] Anyway it was hell fun, congrats.
[20:45:56] [mrsdeegee] thanks

** Intr-un sfarsit mi-am dat seama ca fata era romanca, stabilita in chicago, ce poate face IRC-ul asta din oameni... oricum a fost distractiv :)

Freamatul Apelor ...

Viata isi ia o forma ciudata, mai ales in zile ca astea, o melodie de veselie, dar in acelasi timp de trezire, te duce in anotimpuri ciudate, nemaivazute. Desigur, azi e duminica, sfarsit de saptamana, tipic zilelor de amagire si singuratate, pentru mine.
Saraca libelula pe care am prins-o in timp ce strangeam rufele, din voia lu' fratemio, se zbate sa iasa, desigur, nu are cum, si fratemio acuma este terifiat, ca daca scapa, IL VA MUSCA! hehe, simt ca azi va fi o zi interesanta, desigur partea buna care este ca s-a dat CEASul cu o ora inapoi, desigur, la telefon nu sa dat, idiotenie.
Am ajuns la melodia Strunga, nu stiu ce sa mai fac, ascult sunetul naiului, sau whatever.
Ma face sa ma simt alinat, intr-un mod mai ciudat. Macar am muzica care sa imi tina companie, asta e tot ce as vrea, mereu muzica vreau sa imi tina companie, nu este nici prieten, nici dusman, dar iti vrea binele.
"Daca vrei, sa treci cu bine..." tare :)
"Sa ramai cu viata-n tine..."

And so, life goes on.

sâmbătă, 27 octombrie 2007

De jos, in jos

Aseara, cand am ajuns acasa eram mort, mai precis, eram mort fizic, adica a fost foarte aiurea, desigur m-am bagat la un dus, si mi-a mai trecut, dar tot am ramas cu durere la maini, pana si azi mai am. Anyway, in ciuda faptului ca ziua de ieri a trecut, azi am fost la cursuri la chitara, a fost interesant, adica am invatat o noua linie melodica, lucruri noi si chestii de genu, desigur, partea amuzanta a fost ca eu aveam 2 chitari, cea electrica si una acoustica, care nu avea decat 4 corzi, anyway, pentru cea acoustica nu aveam husa, asa ca am luat-o intr-o punga, deci, cum se uita lumea la mine =)) hehehe, intr-un sfarsit am ajuns si eu acasa, ce era sa fac...
Si azi e sambata ... Sa vedem ce-o fi ...

joi, 25 octombrie 2007

Spune NU tentatiei

Adevarul este ca in ziua de azi aproape mai toata lumea intra pe asa numitele site-uri PHORNOgraphice, nu-i asa baieti ? :>
Pentru asta, sau mai bine zis, impotriva acestui obicei prost, cineva a facut urmatoarea grupa:
Pornography Support Group / Led by: Varies / Message Text:
It is a sad fact of life that pornography addiction is running rampant in our country; even in evangelical churches. Helping stop pornography addictions through prayer, study and accountability is the mission of this men's group. PSG members seek holiness of heart and life, including freedom from all sexual addictions and those things that feed them. Contact Pastor Daryl directly for details.
ORIGINALLY: http://www.wfmc.net/groups/gm/porn.htm
In Romana nu este nevoie sa traduc, daca esti atat de prost incat sa nu stii Engleza dute si omoara-te, sau apasa pe X-ul din dreapta ferestrei, sus.
Ok, sa continuam, viata e grea, mai ales viata barbatilor, singuratatea poate fi de cele mai multe ori distrugatoare, asta e cel mai tare lucru pe care il avem in ofensiva.

Type O Nothing


Deci e chiar tare, m-a apucat chefu' de Type O Negative, recunosc ca nu am mai ascultat de vreo 6 luni, nici nu am avut timp, dar nu am fost nici in 'za mood' :)
Ok deci d'abia astept ziua de maine, stiu, stiu, ma comport ca un copil d'ala mic care isi asteapta acadeaua, oricum, o sa fie tare, hehehe, am facut rost de o chitara acoustica, ca sa pot exersa mult mai repede pe aia acoustica, si sa nu am nici o grija ca nu sunt bine mufele etc etc, ca la asta electrica, oricum, tot cea electrica ramane preferata mea :X
Plictiseala isi da tarcoale, nush ce oare mai pot face, 'She's inlove with herself / She likes the Dark / On the milk of her neck, / The Devil's Mark' - my dream girl =)) hehehe ce tare suna melodia 'Little Miss Scare-All' :)
Mama si cand ma gandesc cat de repede trece timpul asta, si cat de multe am de facut ... unele lucruri care anul trecut erau pe primul plan au ajuns sa fie pe ultimul, deci e foarte mare diferenta, anyway tot nu stiu ce sa mai fac ...

Uman(itar)

Ma regasesc in fata PC-ului cu Chitara in brate, deci tastez, cant, fac de toate, in afara faptului ca ma mai si gandesc, ce poate fi mai bine ? Deci, mi sa zis ca dau spre profil Uman, desigur, eu nu as vrea lucrul acesta, cand ma gandesc e aiurea, oricum vreau sa dau la profil REAL, dar numai nota poate lua hotarari, pana atunci, nu pot sa fac decat sa SPER si sa INVAT mai mult :) Astea sunt lucrurile de baza, speranta mai putin.
Azi am facut o vizita gradinitei de langa scoala, doamnei Geogescu, Directoara gradinitei, ca m-a rugat sa trec pe la ea cand am timp, si desigur, mi-am facut timp avand o ora libera, Chimia.
Ce pot spune, a insistat sa intru la clasa ei, adica oricum a fost mai bine decat sa stau in frig afara, si mi-a oferit un Corn si un 'Laptic' =)), deci ... penal :) dar a fost tare, mi-am amintit pe vremea in care eram si eu copil mic, adica copil mic de 5-7 ani, ce repede mai trece si timpul asta, ce n-as da sa mai fiu odata copil mic, ce n-as da sa imi petrec copilaria cum se cuvine, dar asta este, nu putem da timpul inapoi, nu-i asa ? Asta-i viata ... ok fac o scurta paranteza ca a venit fratemio si m-a deranjat, deci, in momentul asta canta la chitara, ma rog, nu pot spune asta pentru ca doar da din mana pe corzile chitarii si scoate niste sunete tampite. Ce pot sa mai spun ? hehe ...

miercuri, 24 octombrie 2007

Raul facut

Inca nu pot sa ma gandesc cat am putut sa influientez printr-ul simplu clip, ziua de azi a fost distrusa inca de dimineata, deci in afara faptului ca eram nervos din cauza lu' Fane, profa' de geogra mi-a spus ca trebuia sa invat inca o foaie, DAMN! Ok, deci pot spune ca am fost tare, am luat 2, dar oricum dam data viitoare test, ca aproape toata clasa a luat nota aia :)
Stiam ca in zilele noastre blog-ul este liber.. libera exprimare :) dar ce sa faci daca unii inteleg invers si sunt retarzi, asta e, trebuie sa ii suportam si pe aia, ca altfel nu traim.
Nu as putea sa substitui nimic din ceea ce a fost probabil, oricum aviz amatorilor, o fac din placere ;)
  1. Nu incercati sa ma impiedicati
  2. Vedeti-va de treburile voastre
  3. Nu pareti decat niste retards
Ok, pot spune ca viata e frumoasa, LIFE's BRILLIANT! :| Trebuie sa treaca si perioada asta odata, nu ? :|

marți, 23 octombrie 2007

zt - Zone Temperature

Something which happened a long time ago.

Orice mod posibil

Viata e frumoasa, chiar grandioasa! Viata e simpla, dar chiar GREA! Deci fara prieteni nu stiu ce m-as face ;) Clip-ul de mai jos este dedicat lui Fane :D Cu mesajul: 'Scuza-ma pentru cele intamplate.' Nu am nimic cu nimeni, nu fac decat pentru amuzament, si nu, nu este un spectacol Iarta-Ma! =) In orice caz sper sa va placa ;)

-- Clipul a fost reeditat, si scos din transmisia publica din motive personale.




Azi a trecut timpu' cam repede, partea buna a fost ca nu am dat nici o lucrare, deci absolut nici o lucrare, ca trebuia sa dau la Mate' si Geogra', ceea ce a fost incantator :)
Aah', da, o mai tineti minte pe fata aia ? Care am visat ca nush' ce sa intamplat, si chiar sa intamplat ? Dar pana la urma a iesit nasol ca am dat de tovarasu' ei ? hehehe, o sa aflati niste lucruri interesante in curand despre ea :>

luni, 22 octombrie 2007

Reintoarcerea

Dupa o zi ca asta trebuie sa ma relaxez lung si indelungat, nimic nu putea fi mai plictisitor.
Prima ora la scoala, mai clar primele 2 ore, Romana, Damn it! That sucked. Ok, am trecut si peste asta, Sport, a fost frumos, nu se putea mai frumos. Nu intru in amanunte ca probabil stie toata lumea ce inseamna sa alergi ca prostu toata ora, adica ma rog, aproximativ toata ora ca inainte de a o incepe m-am schimbat, si deci nu am alergat.
Ok, deci tampenia naibii a fost la ora de Franca, profa' nu a tipat *aproape deloc, ceea ce a fost un lucru bun, de obicei eu ies de la ora ei cu dureri de cap, deci a fost un lucru bun.
Ora de Istorie, eseul a fost bun pana la urma, cu mici greseli, ba ca am scris cu litera mare, sau eu stiu, chestii tampite, de genu.
Maine, 2 lucrari, mate si geografie, minunat, de-a dreptul minunat.

duminică, 21 octombrie 2007

O noapte 'furtunoasa'

Aseara m-am cam simtit rau, adica cand m-am pus sa dorm, nu am putut sa dorm, asta a fost cel mai tampit lucru, deci in ciuda faptului ca aveam o durere de cap inimaginabila pe la vreo 1 noaptea m-a luat cu greata, si cu ameteli, ok, mai pe scurt, am dat afara din mine cateva alimente (vomitat), chestia asta m-a enervat, adica s-a intamplat de 3 ori in toata noaptea si intr-un sfarsit am putut sa dorm linistit, deci noaptea a fost dezastroasa intr-un mod inimaginabil.
Si cand ma gandesc ca azi este duminica, mana ma doare like shit, iar capu' ma doare si mai rau, oricum vad ca pot sa tastez, adica din moment ce tastez cu aman2 mainile, si folosesc aproximativ toate degetele, anyway sper sa treaca. Azi am oricum destul de mult de munca, am de facut un eseu la Istorie, iar vremea nu este favorabila, ma gandeam sa ies putin sa iau o gura de aer, dar e nasol de tot afara.
E una din zilele alea in care iti este scarba de tot din jurul tau.

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Bataia da bataie

Deci, numai pot, covoarele sunt CRIMINALE! In afara faptului ca ma doare spatele, m-am mai si taiat la mana, deci este perfect.
In sfarsit l-am satisfacut pe Bog_dan si i-am facut si ICECast-ul cum trebuie si pana la urma a iesit totul cu bine, a apropo, pentru cei care folosesc FreeBSD 6.X or greater : Clientii de servere de shoutcast luate de pe shoutcast.com NU sunt compatibile cu sistemul de operare, ce va recomanda este ori sa incercati ICECast, care il gasiti foarte usor pe GOOGLE for HACKERS sau Simplu google tastand wget icecast, configurarea cred ca stie toata lumea cum sa o faca, intai ./configure dupa care make iar fisierul de CONFIGURARE al serverului este conf.xml, iar serverul se porneste cu comanda (./)icecast -c -p conf.xml, el va porni singur in consola, asa ca nu va faceti griji.
Ma rog, oricum pot spune ca ziua de azi a trecut extrem de repede, si ca mi-am incalcat promisiunea, cred ca o lasam pe maine, am fost prea incarcat azi, si nici nu prea am avut timp sa scriu pe blog, anyway sper ca maine va fi o zi mai buna.

vineri, 19 octombrie 2007

A dat Domnul.

In sfarsit mi-am gasit pacea, dupa o zi intreaga de munca pot sa ma relaxez uitandu-ma la un episod din SouthPark... deci simt cum imi explodeaza capul, nu stiu ce sa mai fac, as vrea sa ma pun in pat, nu as vrea, oricum pe blog nu am scris azi deloc, maine promit ca o sa sparg gheata cu un clip penal facut de mine cu ajutorul dragului meu tovaras Fane.
O sa vedeti voi... hehehe... Aveam in gand sa merg la bal, dar m-am razgandit, am ales plictiseala de acasa, asta e, asa e viata...
Oricum ma bucur ca am terminat in sfarsit cele 50 de vhosturi in urma calora multiple conturi au fost suspendate, dar in orice caz, ma bucur ca le-am terminat, nu au fost FOARTE reusite, dar merg si asa, decat deloc... Viata merge mai departe.

Cum ziceam cred ca ma bag la cateva Episoade din SP si dupa timpul va decide.

joi, 18 octombrie 2007

Nervozitatea te bucura.

In ciuda faptului ca aseara toate conturile de pe freedns.afraid.org au fost suspendate, iar asta ma dus la concluzia: Afraid.ORG SUCKS! Joshua SUCKS BALLZ! Deci dupa 3 ore de munca disperata, toate 10 conturile au fost suspendate, si asta a dus la STERGEREA AUTOMATA a celor 50 de VHosturi facute pentru ZaNoNiSheLLs, in momente ca astea imi vine sa arunc monitorul pe geam, desigur, el saracul nu are nici o vina.
Oricum, un lucru care ma bucura este ca azi in timp ce mergeam cu microbuzul am vazut-o, deci chiar am vazut-o, si ea s-a uitat la mine (sau la microbuz, ma rog, esentialul conteaza), stiu ca n-am nici o treaba cu ea si ea nici o treaba cu mine, dar ce sa facem, asa-i viata, avem si noi voie sa avem vise nerealizabile ;P
Deci, dragu' meu prieten si coleg Fane' ma frecat toata ziua, uhm, daca ai un telefon nou (Nokia N73) si nimeni din clasa nu are asta inseamna ca esti cel mai tare ? Uhm, you suck ass! Deci m-a enervat toata ziua spunandu-mi ca el are cel mai nou telefon din toata clasa, desigur, el inainte avea cel mai VECHI telefon din toata clasa, asta pana ieri.
Deci, de la cel mai vechi la cel mai nou e ceva, dar ma rog, asta numai conteaza.



Profa' de Fizica e minunata, e cea mai minunata profa', o iubesc..! =)) Glumeam, e tare oricum, deci daca nu imi dadea 8-ul ala, care ea mi-a zis ca pentru ea inseamna 10 =)) e un mod de a se exprima, pentru ca am iesit la tabla si am facut o problema (jumatate) si am raspuns (uneori).
Pot spune ca viata-i frumoasa, iar frumosul este ea... =)) tot de ea vorbesc, deci am innebunit total, oricum mi s-a parut frumoasa, adica este nu ca mi s-a parut, lol cat de mult pot blufa...
Maine lucrare la Fizica, maine am cele mai tampite ore, a, apropo, Condoleante pentru profa' de Chimie -|-, R.I.P. mama ei. Totul are un sfarsit...
Ah, imi amintesc ca acum cateva zile un comis-voiajor d'ala m-a intrebat, 'Ce parere ai despre viata eterna ?', dupa ce m-am balbait putin am exclamat, Totul are un sfarsit!, deci daca ar exista viata eterna, nu ar mai exista sfarsitul, nu-i asa ?
In afara faptului ca am de invatat, si de scris... Am de refacut alea 50 de Vhosturi, ce aventura...
Wish me luck! .. :|
What a screwd' up day.

miercuri, 17 octombrie 2007

Ending of the End

SP rullez, ok, deci am avut o zi minunata, am incheiat-o cum se cuvine cu cateva episoade din South Park, ca altceva nu prea am avut ce face, la TV nu pare sa fie nimic mia interesant.
Anyway sper ca maine sa fie o zi mai buna, si sa descopar alte noutati...

A new day has come to explore the world.

Imi iubesc imaginea

Pot spune ca astazi a fost chiar o zi perfecta, orele nu puteau fi mai misto, desigur, prima ora am facut-o, a 2'a nu, urmatoarea ora (Geografie) am dat lucrare, desigur eu imi invatasem, dar am uitat un lucru idiot pentru care mi-a scazut, dupa care a urmat Engleza, ora de relaxare.
Ultima ora a fost umplutura de care ar avea nevoie orice zi, o ora libera, in sala de festivitati, unde trebuia sa facem Desenul, dar desigur nu a venit nimeni, si aveam de facut portrete, deci, nu am mai ras si nu m-am mai distrat asa de mult timp, in ciuda faptului ca Fane' ma tot stresa sa ii dau bateria, si i-o nu i-o dadeam, ca voia si el desigur sa se mandreasca cu noul lui N73' ... Ce sa facem, asa-i lumea... =)
Ok acuma urmeaza chinul, m-ai am de facut 35 de VHosturi din 50 si vreo 4 E-mailuri diferite pe alte domenii, ok, mai mult de o ora nu poate dura, dar mai am de invatat la Istorie pentru ca maine dau lucrare din tot, dupa care am de facut si tema la mate pentru maine, totul e minunat... AAAh, si de invatat la Fizica, si la Chimie (pe dreaq) etc... Nimic nu ar putea fi mai simplu, pice of cake!

Cat s-a mai chinuit saracu Fane' la portretele astea.. Ultimu' e cu dedicatie =)) lol you rock Fane! =))




marți, 16 octombrie 2007

Conditie 0.

Deci, ce mai peripetii am avut, dupa toate cele intamplate din articolul precedent, in timp ce invatam la Geografie, suna telefonul, cine oare sa fie, un fost client de al meu.
Ma roaga frumos sa ma duc pana la el pentru a-i diagnostica calculatorul, pentru ca nu stie ce are de nu se mai aprinde 'mai omule!', ce sa facem. Si, m-am dus, desigur, nu avea nimic, adica chiar nimic, nu se mai procesa Windowsul din cauza unor fisiere care erau vitale in folosul procesarii Windowsului, dar care numai erau. Desigur, i-am spus ca nu pot in momentul acela, pentru ca am de tocit pentru la scoala. Omul mi-a platit pentru datile care imi ramasese dator.
Ok, am terminat de tocit si m-am dus la el, cu cd-urile pregatite si cu o rabdare de otel.
Desigur, a fost usor, i-am reinstalat Windowsul, am bagat driverele, desigur, baiatul lui, mai mic ca mine, respectiv de 8 ani, tot insista sa ii bag jocul 'Cantăr Strike 1/6' de la Unchisu'. Ce era sa fac... =) Intr-un final toti am fost fericiti, eu am terminat treaba, copilu' avea jocu' pe calculator, si Sistemul mergea.
O intrebare: E chiar dificil sa bagi un cartush intr-o imprimanta ? :| OMG... :| Deci chiar necesita forte paranormale ? =)) Ok, Ok, deci mi-a spus ca cineva are nevoie de mine ca sa-i bag cartushul in imprimanta, ca cica ar fi cautat pe altcineva dar ala nu stia, deci, penala faza.

Oi vedea ce mo astepta.

INCREDIBIL!


Deci, lol, azi nu am scris mai deloc pe blog, deci, a fost incredibila ziua de azi.
La scoala nu se putea mai bine, deci, profa' de Geografie voia sa ne dea a 10 lucrare, dar pana si-a dat seama ca suntem in urma, si-a revenit si pana la urma a zis ca dam maine lucrare din lectia de azi, deci, tampenie mare. Ca noi am stat la o lectie 3 ore pentru ca nu intelegem nimic, dar asta e, ce sa facem, sper tot binele pentru maine.
Totusi, azi, in drum spre casa, mi-am scos cheile din buzunar, si aveam si un inel in buzunar, ciudat, mi-a cazut, nu am apucat sa vad unde a ajuns, si am urcat in casa sa vad care e treaba.
Am mancat, m-am schimbat dupa care am iesit sa ma uit dupa el, UNDE DOM'LE, ca numai era! Zici ca l-a mancat pamantul. Dupa ore in sir de cautari disperate mi-am pierdut speranta.
Deci, mi-am pierdut speranta, intre timp, un vecin a iesit afara cu cainele, si m-a intrebat cu zambetul pe fata, 'Ce-ai pierdut ?' iar eu i-am zis, dupa care ma linistit spunandu-mi ca la gasit Mosu', tatal lui. Intr-un final mi-l aduce si are un final fericit.

Acum incerc sa invat la Geografie, maine lucrare...

luni, 15 octombrie 2007

Bautura se bea.

Deci stau si vorbesc cu o fata draguta si ma uit la un episod din SP, intre timp mai culeg cate o visina din paharul de visinata, deci stau si ma gandesc cat de misto poate fi, adica a trecut o zi din prima zi a saptamanii acestea. Viata se misca asa de repede, iar paharul se goleste si mai repede.
Maine va fi o zi plina, dupa ziua de azi, sper ca maine va fi o zi mai buna.

De sus, in jos.


Zilele astea au fost intr-un fel misto, azi am avut orarul normal de la 8 la 14:00, desigur, oboseala si-a dat semne inca de la 12:00, dar ce sa facem, asa este viata.
Cred ca o sa ma apuc de niste teme, ca sa-sa nu prea am facut multe. Anyway sper sa termin cat de repede posibil.

duminică, 14 octombrie 2007

Pro Directie!

PD rulez, deci azi a fost tare, nu cred ca a mai fost o zi ca asta, deci a inceput intr-un mod ciudat, m-am trezit de dimineata cu un scop bine pus la punct, la ora 10 sa ma intalnesc cu fostul meu sef de asta vara si sa mergem la Venus la un camping pentru ca PD a organizat o zi cu mici, bere, vin etc. moca. Desigur cand am ajuns acolo, cam asa arata locul:















Deci, in afara de cei care pregateau, nu era nimeni, si era un VANT, deci era un vant rau de tot, pana cand sa ma obisnuiesc, desigur nu am putut sa ma obisnuiesc pana la urma au aparut si oamenii, incet, incet, si noi am aprins gratarul:














Desigur, si cu gratarul am intampinat probleme, daca totul ar fi fost perfect... desigur, intr-un final a luat si el foc, dupa ce ne-am chinuit vreo' juma de ora, dar, dupa ce a luat foc, deci numai simteam frigul de afara, tinea de cald. Deci, cum spuneam, pana sa se faca calumea focul, numai era nimeni, dar, imediat ce am facut si focul, a venit si lumea, deci lol, a venit un autobuz plin de oameni in varsta si chiar si cateva fete au incins atmosfera prin voley, =))) deci chiar puteai sa spui ca era o zi de sarbatoare, nici 1 Mai nu putea fi mai bine =))














Deci, cum ziceam, cum s-a adunat lumea, au inceput sa se faca si gratarul, deci ii vedeti ce foame le era nu ? Deci, oameni mai fomisti si mai ipocriti ca astia nu am vazut, unde e moca acolo il gasesti si pe fomist.
Un lucru e sigur, noi am ajuns intr-un sfarsit sa prajim painea care a mai ramas, care nici ai multa si sa bem suc pentru ca bere numai ere.















Desigur, am glumit, totul era doar de fatada, am mancat mici si am baut bere/vin/tuica la greu.
Deci pot sa declar ca ziua asta mi-a placut, in ciuda faptului ca am murit de frig.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

I go where true love goes.

My love is killing me...



My name is Elvis.. =))

Morning has Broken.

Deci ROFL, in ultimele nopti am avut cele mai ciudate vise, deci nu am mai visat niciodata ca am ucis o ruda, si ca am ascuns cadavrul :| Deci a fost chiar ciudat.
Ciudate parti ale vietii asteia :| Dar ce sa fac ... sunt doar vise, dar ma inspaimanta la culme, asta e si mai ciudat, par atat de reale :|
Si mai ales ca am visat pe cineva care s-a dus deja pe lumea cealalta acum vreo 7 ani, deci e chiar ciudat. Nu mi-as fi imaginat ca o sa se mai intample asa ceva, adica, dupa 7 ani, avea acelasi chip, aceleasi haine, si aceeasi voce, deci a fost chiar ciudat.
Oricum, azi e sambata, sa vedem ce-oi mai face si azi.

vineri, 12 octombrie 2007

Aviz Amatorilor Retardati

Deci, 1 la mana, nu ma intereseaza ce parere ai tu despre blog-ul meu, nu, nu ma intereseaza daca ma cunosti sau nu, sa nu crezi ca ma vei cunoaste daca imi citesti blog-ul, nu, si in ultima faza un sfat, daca nu sti, NU VORBI. Am fost destul de negativ in tot ceea ce am zis.
Asta e tot ce am avut de spus.
Doresc tot binele tuturor, si inca ceva, nu va oblig sa intrati, pana la ruma nici nu ma intereseaza daca intrati sau nu.
O seara placuta.

Doza de seara.

Ok m-am gandit sa fac ceva util, sa fac o lista pentru cineva si sa o scot la imprimanta, desigur, imprimanta numai avea tus, OMG! Ce sa ma fac :| Desigur nu era decat o singura solutie, sa reincarc, in timp ce puneam in seringa tus, mi-a venit o idee, sa-mi fac poze =)) hehehe ce minte am si eu, cam asa e cand nu am ce face, sau cand sunt plictisit, desigur, urmeaza sa ma apuc de citit ceva, ca prea mult sunt eu plictisit, nu ? :D Om vedea, ce o fi ofi.
Deci, poza ma reprezinta pe mine cu seringa care mi-am bagat-o in mana si dupa care m-am facut tot negru, misto nu ? :D :)
Si maine e sambata, si dupa iar se termina weekend-ul... ce aiurea trece timpul asta, nu ma lasa sa stau deloc intr-un loc.
Asta cred ca este ultimul post din seara, ca ma tirez la citit :| DAMN IT! :| Trebuie sa o fac si pe asta.

Projectul (P)raja

Ce priveliste interesanta, huh ? :D Deci, este PENAL! Adica PENAL, macar am scapat de la ultimele 2 ore, adica, in loc sa stau aiurea mai bine ma duc si 'strang' gunoaie de pe plaja, desigur, pentru mine nu a fost asa, ce sunt eu prost sa adun gunoaie, adica cum vine asta, grupul asta, si inca mai erau in spate sa obosit pentru a face plaja un loc mai bun, mai bine de atat nu se poate, desigur, ideea i-a apartinut profesoare de Religie, daca nu cumva a celei de Geografie, in fine, numai conteaza, oricum, a fost distractiv si foarte amuzant, in ciuda faptului ca am facut caterinca la maxim ca mi-am luat masca, si am umblat prin scoala cu ea, a fost penal.
Nimic nu putea intrece si nimeni nu putea avea mai multa minte decat cei de acolo. Recunosc, a fost frumos din partea lor sa creeze un proiect asa bine deschis, dar, a fost o problema, camera care facea poze a ramas fara baterii, si apartinea profei' de Religie, desigur, pana la urma am ajuns ca eu sa fac poze iar tot eu sa le dau profesoarelor, minunat si inca cat :)
Asta e distanta unde s-au oprit oamenii ca sa faca curat, desigur, eu eram mult mai inainte, motivul: Scopul meu era altul, sa ajung acasa, cat mai repede posibil. Desigur, m-am intors, ce era sa fac, decat sa mor de plictiseala pe drum, mai bine mor de ras intre ciudati. Si a meritat, am invatat si eu ceva, adica ma rog nu am invatat nimic dar oricum suna bine.
M-au pus pana sa le fac poze si la sacii de gunoi, n-am avut nimic impotriva, deci uitati ce au putut sa faca 2 clase de a 8'a :| Deci e chiar penal.
Oricum, eu zic ca a meritat efortul, s-a curatat plaja, au lasat acolo gunoiul, cica urma sa vina cei de la Raja, sau Uranus, dreaq stie, oricum, important este ca o sa vina, daca o sa vina.
Si, cum prea bine stim, cum putea sa lipseasca caterinca buna facuta de catre copiii 'rai', la asta am glumit, ca si copiii sunt foarte buni ;) anyway toti echipati in ecologisti (ziceai ca suntem chirurgi) si cu un scop bine pus la punct: Ajungerea acasa cat mai repede posibil si asta a fost partea buna.
Oricum, fata de orele trecute, Franceza, Romana, Engleza si chiar Fizica a fost minunat, adica in ciuda faptului ca am luat un 3 la Engleza dintr-o prostie handicapata si idioata la care nici numai vreau sa ma gandesc, dar oricum nu ajunge in catalog, doar nu-s eu aiurea pentru profa, oricum presupun ca weekend-ul asta va fi plin, adica cel putin asa va fi pentru mine, maine am de study la gramada.















Pentru ce-i facut WC-ul ? =)) cu siguranta nu pentru poze :)







In ACTION! =))

joi, 11 octombrie 2007

Actualizare esuata a trecutului.

Iubesc iubirea, intr-un fel in care nimeni nu a facut-o vreodata, fericita e fericirea cand eu sunt invaluit in margaritare de un vag nimic care te face sa te plictisesti, un alt articol stupid pe care il scriu si care nu are noima, dar urmatoarele randuri va garantez ca o sa aibe.
Tot la ce pot sa ma gandesc in clipe ca astea este la trecutul care numai vrea sa invie din mormantul sau invaluit de flori care continua sa infloreasca, nu inteleg de ce timpul trece asa de repede, adica, sa fim corecti, cine intelege de ce timpul trece asa de repede ? Este chiar necesar ca noi sa ne chinuim sa incercam, doar sa incercam sa traim in timpurile astea ? Adica stau si ma gandesc, cum unii vorbesc cu usurinta despre trecut, in anul acela... in secolul acela... lucrurile sunt Istorisite in ordin de ani, de parca ar fi zile, zile scurte, chiar foarte scurte. Toate lucrurile sunt legate de trecut, inclusiv acest articol, eu il scriu acum, dar acum va fi peste putin timp 'atunci', oricum, viata merge mai departe, iar eu incerc sa trag de timp si sa va povestesc cum sta treaba cu virtualul asta, cu bine-cunoscutul 'InterNET'.
Eu mi-am inceput debutul pe InterNET pe la inceputul anului 2002, am inceput prin Yahoo! Messenger, primii din lista au fost 3 colegi care aveau NET inaintea mea, desigur, imediat dupa ce am descoperit ce poate oferii acest univers virtual, si mai pe scurt, CHAT, am folosit prima oara un client de chat, toata lumea cred ca il cunoste, mIRC, am inceput prin debutul meu pe canalul '#Mangalia', cu a.s.l. pls eram la zi, nu era utilizator care sa nu ma cunoasca, oricum, cu timpul, mi-am facut si eu un USER si m-am integrat, mi-am facut un canal, dupa care... l-am vandut :) hehehe, primii bani pe care i-am facut pe net au fost 40 de LEI pe un canal idiot de mIRC, dupa aceea, am zis ca nu o sa dau niciodata bani pe NET, adica sa investesc in ceva ce fizic nu exista, nu este posibil. A trecut ceva timp, eu am ajuns sa invat linux, sa accesez servere diferite de la PC-uri diferite din mai multe tari, am inceput sa folosesc linuxul si sa-l cunosc foarte bine, dupa care, m-am integrat intr-un server de IRC, prima oara mi lam facut pe al meu, pe PC meu, cu timpul am avansat si m-am integrat in reteaua EuropeIRC... timpul a trecut... cine doreste amanunte, este binevenit sa ma contacteze. Intre timp, EuropeIRC se degrada din ce in ce mai mult, si apareau mult mai multi 'administratori' care isi intreceau autoritatea, asa a aparut NewChrousty, unde m-am integrat cel mai bine, pana si azi mai sunt in lista de Administratori Seniori, numai ca numai imi irosesc mult timp aiurea.
In EuropeIRC am bagat mult suflet, timp de 2 ani, dar nu a meritat, nu pot spune ca nu mi-a placut, dar asa este viata. Dupa care, in NewChrousty m-am implicat cel mai mult.
Pe undernet am aflat de SheLLuri, prin diferiti prieteni, l-am cunoscut pe Bogdan, managerul ZaNoNiSheLLs Co., si pot spune ca este un om incredibil de bun si binevoitor.
Si asa am ajuns Administrator Principal la o firma de SheLLuri Legale pe InterNET si asa am inceput sa incep sa imi ridic fondurile.

Desigur, sunt multe alte lucruri, sunt foarte multe de fapt, dar nu are rost sa le insirui.

Viitorul merge mai departe, trecutul ramane...


Frumos sa umblii prin amintiri, adica e oarecum ciudat, hehe, prin lipsa de ocupatie, am intrat si eu pe NewChrousty, din curiozitate, sa vad ce mai este... hehe inca mai sunt Co-Administrator :D Ce tare -> http://cservice.newchrousty.org/people/crys.html, deci, chiar imi e dor de vremurile in care stateam si imi bateam capul pentru niste idioti pe un server de relay, deci, pacat ca numai am timpul necesar si plictiseala pe care o aveam atunci ... ce repede a mai trecut timpul, parca mi-e dor sa ma dau din nou ca sunt din Manhattan, Louisiana, New Orleans, etc... hehe, si [G3N3R4L] ;)) un tov. bun a ajuns sa fie 'BlackGhosty' hehe, eu m-am lasat, desigur, dupa 3 ani pierduti aiurea in lumea virtuala, o sa va spun o chestie foarte importanta, cum ne influienteaza InterNET-ul, si prin ce, pentru ca nu prin orice poti ajunge addict ;) Asta o sa fie prin articolul urmator, pana atunci, see ya!

Aroma de vanilie.

Stau in fata PC-ului si savurez un Cappucino de Vanilie, scriu aici pentru ca dupa sa imi organizez niste activitati tampite pentru scoala, etc ...
Azi, a fost minunat la scoala, nu se putea mai bine, dupa ce a venit Psihologul scolii sa ne dea niste teste de aptitudini, a mers din ce in ce mai bine, dar a fost frumos :) a vrut sa ne demonstreze ce inclinatii avem si inspre ce vrem sa dam, aiureli de genu. Nu inteleg de ce trebuie profa' de Istorie sa ne explice la ABSOLUT fiecare ora motivele pentru care sa (nu) dam la Istorie/Geografie, 'Daca nu sunteti siguri, nu da-ti copii la Istorie!', desigur, mai mult jumatate din clasa da, asa ca nu ar trebuii sa aibe pretentii, Geografia e grele, adica cel putin eu nu inteleg nimic, la Istorie mai e ceva, invat usor, macar imi ramane ceva in cap ... si am dat lucrare :) a fost frumos, adica am facut cat de cat tot ce a trebuit sa fie facut, om vedea data viitoare care sunt rezultatele, pana atunci, rabd.
Ok, deci, cum poate un copil sa tina un lucru bun venind cu el la scoala ? Raspuns: Nu poate.
De ce trebuie ca fiecare copil energetic sa frece aiurea timpu, si mai ales, sa imi rupa mie camasa, chestie pe care o detest, desigur, norocul persoanei a fost ca era o fata, ca daca era un baiat :| stiti ce urma, desigur, spre norocul meu nu s-a rupt foarte mult, dar este vizibil, oi vedea ce reparatii i-oi putea face.


Ahh, si aseara, Duamne! Ce vis am avut, cred ca a avut legatura cu schimbarea lookului blog-ului :P Am visat ca dreaq ma controla, mai pe scurt, ca eram posedat, ce tampenie, desigur, a fost prima oara in viata mea cand m-am trezit si eram mort de frica, a fost un vis macabru de handicapat, adica simteam cum tremuram si chestii de genu, si eu care nu credeam in tampenii ca astea ... desigur, a fost doar un vis ...

miercuri, 10 octombrie 2007

Noutati invechite

Seara asta este una dintr-alea care imi vin fel si fel de idei in cap si vreau sa le pun in aplicare, e oarecum bine, dar si aiurea.
Oricum, ce pot spune, player-ul numai este, daca vreti sa mai pun music player da-ti un comment si zice-ti ca da ca mi-e lene sa mai fac un sondaj si pentru asta :P Si ce-a mai fost .. nush .. counter-ul ala vechi s-a dus, anyway am bagat unul doar pentru mine sa vad daca s-o mai misca de nu .. asta e, l-am bagat de la limita lu ala, de unde a ramas ala :) anyway, daca vreti sa bag ceva, anuntati-ma ;) pana atunci eu o sa continui in stilul meu.

Adobe sucks ass!

Uite ce a facut Adobe Photoshop :D

Original from Ro Wikipedia.

Tip of the night.

Un lucru bine facut este gandit de 2 ori mai mult decat un lucru prost facut.
Said he, thy mighty one.

Nu inteleg de ce trebuie sa ne dobandim calitatile pentru a dovedi un lucru care nu are nici o valoare pentru nimeni, doresc sa ii atentionez pe cei de cuviinta ca faptele lor vor fi pedepsite.

Ok, stiu ca vi sa parut ciudat ce este mai sus, dar ma rog, numai conteaza, oricum, viata merge mai departe, o seara placuta tuturor.

Bancul zilei.

Preluat de la http://www.512kbps.com/

Anunt:

Vand timp, cumpar nimic si pretul timpului este negociabil, pentru mai multe detalii vei afla prin marea mare a vietii, pentru informatii trimite-ti un e-mail la god@heaven.none, nu ma intrebati nimic.

Motivul schimbarii radicale.

Angel or (D)Evil ? De ce am ales asta ? He he he .. pai sa ne gandim, 1, era si timpul sa schimb sablon-ul, hmm, adica nu prea imi place ca toata lumea sa poata avea acelasi sablon ca al meu, adica e aiurea, totusi, nu-i asa ? Si .. titlul Angel or Evil .. asa suntem noi ;) cel putin pentru mine, inca nu m-am cunoscut complet, m-ai am mult de parcurs in viata asta, inca nu pot sa ma exprim in multe moduri care ma streseaza, desigur, viata merge mai departe, sper ca va va place acest nou look, daca nu, anuntati-ma ;) Anyway ... asta e 'Jurnalul meu public' ;) asa ca .. enjoy, daca vreti, daca nu, macar sa am si eu o amintire din ce tampenii spuneam cand eram mic :P hehehe intelegeti right ? :)

Invizibil

Tocmai am realizat ca nimic nu este imposibil iar imposibil este greu de realizat, desigur, asta daca vrei. Cum cineva cunoscut zicea 'Un profesor nu poate scrie carti si sa mai si predea.' de asemenea incerc si eu sa ma plictisesc dar sa si studiez in acelasi timp, nu are noima, deci chiar nu are noima. Cum ar fi sa incerc sa traiesc dar pe de alta parte eu ma straduiesc din rasputeri sa mor, ciudat dar socant, cum multa lume in ziua de azi nu stie ce sa mai faca sa isi ocupe timpul si sa isi lucreze fiecare moment al vietii sale.
Nu stiu ce m-a apucat pe mine de ascult The Rasmus, poate ca mi-a venit dorul de vremurile de inainte, imi amintesc cum ascultam numai The Rasmus aproape mereu, si cum imi placea sa fac lucruri precum sa chatuiesc fara timp limitat, sa imi petrec orele aiurea pe preacunoscutul mIRC si sa incerc sa invat ceva, desigur acum numai e asa ... Cum vorbeam cu un bun' tov' de al meu acum deabea mai intru sa mai imi loghez BNC-ul, si asta cand n-am ce face, desigur, alt motiv pentru care nu prea intru este ca mi-a scazut interesul, dar si PC-ul imi face figuri de fiecare data cand deschid mIRC.exe, ok, ok, m-a intrerupt un bun coleg de al meu intrebandu-ma un lucru stupid, adica stupid ca ce iti da de inteles un om care isi petrece majoritatea timpului aiurea pe NET, configurand si accesand diferite servere hackuite si facand idiotenii, care posteaza pe un blog ca asta si unele articole trecute vorbeam despre o fata care m-a facut sa ma enervez, in sensul ca mi-am pierdut pofta de ea pentru ca a fost o faza, nu este nevoie de detalii :) anyway sa continuam, cum spuneam, iar m-a deranjat dar ma rog, numai conteaza motivul.
De cand cu ZaNoNiSheLLs parca numai am chef sa stau sa scanez dupa servere idioate si sa hackuiesc aiurea PC-uri, ma rog, decat cand nu am absolut nimic de facut. Adevaruri dezvaluite dintr-un voal de timp.

Al ... 69'lea


Ok, m-am inselat, asta este al 69'lea pentru ca existau si 2 schite ... ce sa facem ... asta e :D deci tot la 69 ramanem ;))

69 Articole Postate

Ok, din moment ce am dat 'PUBLICARE POSTARE' la acest articol inseamna ca am 70 :( DAMN! Si imi placea 69 :D hehehe
Ce mai zi am avut si eu :) Nu se putea mai bine, a inceput de la prima ora ... pe cat de 'buna' era profa pe atat de rea era =)) sa mor eu ! 'Taci drace!'; 'Taci ma!'; mama si facea o voce... Eu banuiesc ca fata asta a avut de suferit in anii trecuti, ca parea o fata de treaba, adica ma rog, luand in considerare cum arata, mai mult de 27 de ani nu i-as da :) hehe, faza nasoala este ca m-a scarbit de fiecare data cand tipa aiurea si mai ales cand a afirmat ca o sa facem cu ea aproape mereu, pentru ca profa' e plecata, etc, are cursuri ... Si asta a durut, foarte tare. Deci, ce poate fi mai misto decat un test la Geografie din lectia de zi pe care nu ai inteleso, deci nu ai inteleso, nu ca nu ai invatato, adica m-am chinuit 10000 de ore ca sa-mi intre in cap, aiurea. Sa vedem cat oi lua, nu-mi place geografia ... damn!Loc de dat cu capul ... :| cat se poate mai ciudat lool, deci, cat de idiot poti sa fi sa impingi pe unu cu capu intr-un geam ? Adica asta din joaca, dar sa-l impingi cu capul in geam, sa-si mai sparga si capul, de geam sa numai vorbesc ca el a avut cel mai mult de suferit :| Ce dureros poate fi :D Excitant ;))
Deci, lucruri ciudate care se intampla zilnic, lucruri idiotice care te scot pur si simplu din minti, care te duc la disperare si nu sti ce sa mai faci :| Asta e, asa-i viata... dar un lucru e sigur, plictiseala bate interesul!

marți, 9 octombrie 2007

Actiune Caritabila.

Este o seara ca oricare alta, plictisitoare, siropoasa, romantica, nici pe aproape, desigur nimic nu este precum minunata speranta a regasirii cuiva in timpul in care speri ca nimic nu se mai poate intampla, desigur, scopul acestei vieti este de a traii, adica de a efectua o anumita actiune care aduce suferinta si bucurie in acelasi timp, ascultand o melodie ciudata, intitulata: 'My love is killing me' - Red Elvises, ma gandesc la refrenul ciudat si asurzitor dar in acelasi timp ma atinge pe inima gandul la care imi pot imagina cum de putem convietuii in pace dar in acelasi timp si rautate, de ce este necesar sa ne impotrivim acestei ciudate lumi care ne face sa cercetam nimic mai mult decat ne este permis, la mine limita nu are limite, daca as avea ocazia sa fac un lucru care ar schimba lumea as faceo, daca as fi nevoit sa recurg la actiuni care nu sunt permise, dar care sunt necesare, as faceo indiferent de orice.

Ok, timpul trece, si nu prea am timp de pierdut, o seara placuta.

luni, 8 octombrie 2007

Smecheria este otrava.

Ok, putin ciudat dar misto, ziua de azi a mers perfect! :D Desii in momentul acesta in care scriu (scriam) pe blog invat la geografie, dar totusi, e putin de invatat asa ca este misto :) Sa va zic ce o sa descoperiti in articolul acesta, pai, pentru inceput ce-am facut eu azi, adica chestii misto neisemnate etc, dar mai jos, veti avea access la un videoclip cu VEDETA mea din blog, stiti foarte bine cine este nu ? Ei bine, pentru cine nu stie o sa vada in acest articol, in posturile trecute am pus numai poza, iar in acesta, ei bine, o sa fiti socati la ce poate duce prostia omului, vizionare placuta. Pana una alta, eu incerc sa invat. Anyway la Sport am jucat Volley :X hehehe ce tare am fost, la modul cel mai serios =)) iar dupa, ce poate fi mai frumos decat o ora de franceza in care profa' tipa la tine toata ora :| damn! Anyway la ultimele ore, Istorie si Tehno am incercat sa fiu interesat, o fo misto anyway.


Cum am revolutionat cu clipul faimos 'Uciderea Dozei' priviti-l pe urmatorul, in rolul principal Vedeta mea :X



Sper ca va placut, see you next time ;)

duminică, 7 octombrie 2007

Anunt Umanitar.

Stau si mananc bomboane, ce poate fi mai misto ? Fratemio ma streseaza ca vrea sa-i pun sa manance icre pe paine, iar eu continui sa mananc bomboane :D Ma gandesc la ce titlu sa-i pun oare acestui articol, hmm... nush :) Om vedea poate mi-or venii idei pe parcusul scrierii lui :)
Misto zi ... nu prea am facut actiuni importante, am ajutat la pus parchetul ... cica am invatat la Istorie, cred ca mi-a ramas ceva in cap, nu stiam cum sa ma mai plictisesc, tipic duminicilor, acum stau si ascult Iced Earth si nush ce sa mai fac, am de citit niste carti ... si mi-e si lene ... damn :)
Ce e misto in seara asta ? La TV .. sau eu stiu :) ceva interesant ? Maine e luni, alt inceput de saptamana ... alta saptamana muncitoare si obositoare :) Cred ca o sa ma bag la un film daca reusesc de fratemio daca nu oi citi cateva ore, mai e timp destul :) a, apropo, pentru haceri:
Care aveti un root de scan ca am nevoie neaparat :) imi ziceti ce vreti la schimb si negociem; daca nu esti/te crezi hacer nu baga in seama ce am scris adineauri, ok ? :)
Uite si ideea topicului - Anunt Umanitar. =))

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Great evening start/end.


Ok, tocmai am terminat de facut niste vHosturi, ma doare capul ingrozitor de tare, afara de ingrozitor de urat, in ciuda faptului ca m-am plimbat aiurea timp de 4 ore si a plouat de vreo 3 ori, si ca nu stiam ce sa mai fac ... totul e misto :) totusi, e sambata!
In rest, dedicatie pentru copiii retardati, mai precis fetele fara viitor, calmati-va, duceti-va beti o cola ceva si linistiti-va, nu strigati pe strada ca distrusele, ca daca ma intorc la voi va suparati :) si nu e bine :) pentru cele care se simt le doresc multa m**e si duceti-va si spanzurati-va!
What is the meaning of being bored ? =)
How I was saying, fuck you gals, I really hate you gals, and I really want you to be my slaves gals.
I love you gals. =) :D :D :D that's from SP ;))
Cred ca o sa ma intind sa ma relaxez putin, ca m-am saturat, ma bucur ca Bogdan este multumit, si eu ma bucur ca am terminat de editat si de concentrare :P
O seara/noapte placuta tuturor =)

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Brought to you by WildMedia.ro